La FCSB, după vreo 9 ani de dezamăgiri și rateuri, s-a creat acum o veritabilă armonie din toate punctele de vedere.
Începând cu faptul că Pintili și Charalambous au învățat să-și facă meseria, cât pot de bine, sub presiunea unui patron care vrea să fie și antrenor. Și continuând cu suporterii, care au oferit un sprijin remarcabil echipei, în acest sezon. E suficient să amintim că fanii au umplut Arena Națională, inclusiv la returul cu PAOK Salonic, la -10 grade Celsius, ca să ne dăm seama ce a însemnat atașamentul lor pentru culori.
Iar acum, cu ocazia partidei FCSB – Lyon (1-3), suporterii au trimis acest duel pe podiumul celor mai urmărite partidei, joi, în optimile Ligii Europa. Potrivit statisticienilor de la Football Meets Data, confruntarea de pe Arena Națională s-a clasat pe locul 2, dacă ne luăm după numărul oamenilor adunați în tribune.
Iată ierarhia prezentată de Football Meets Data:
1. AS Roma – Athletic Bilbao: 62,540 de spectatori
2. FCSB – Lyon: 53,028 spectatori
3. Ajax – Eintracht Frankfurt: 52,641 de spectatori
4. Fenerbahce – Rangers: 42,090 de spectatori
5. Real Sociedad – Manchester United: 34,391 de spectatori
6. AZ Alkmaar – Tottenham: 18,281 de spectatori
7. Viktoria Plzen – Lazio: 11,236 de spectatori
8. Bodo/Glimt – Olympiakos: 8,050 de spectatori