Contra: "Vreau sa joc finala Cupei Uefa cu Adi Mutu"

SPORT.RO
Data publicarii: Sambata 08 Martie 2008, 08:58
Data actualizarii: Sambata 08 Martie 2008, 08:58
CONTRE CU MUTU!

Vrea duel cu Mutu in finala Uefa! Romanul de la Getafe a fost incantat de victoria din fata Benficai lui Sepsi cu 2-1 chiar la Lisabona si a anuntat ca se gandeste la finala Uefa pe care vrea sa o joace cu Fiorentina lui Mutu.

 "A fost o partida buna pentru noi, in care am dominat 90 de minute. Pacat ca nu i-am putut bate mai rau, ca sa rezolvam calificarea de la Lisabona. Sepsi s-a descurcat bine pe un post care nu ii este la indemana. Daca o tine tot asa, poate ajunge sus. Dar trebuie sa-l convinga pe antrenor ca este o solutie viabila si trebuie sa munceasca mult. L-am felicitat dupa meci si l-am incurajat.  Fostul meu coleg de la AC Milan, Rui Costa, mi-a zis ca este un jucator bun, care promite" a spus "Gurita" in Cancan.

"Inca nu mi-am revenit dupa moartea tatalui meu. Am noroc cu profesia mea, ca joc din trei in trei zile si am prietenii aproape, care ma ajuta si ma sprijina. Vreau sa joc finala Cupei Spaniei si sa o castig. Dar, dorinta mea cea mai mare este sa disput finala Cupei UEFA impotriva lui Adi  Mutu. Nimeni nu cred ca a pronosticat un ultim act intre Fiorentina si Getafe. Sper sa castig macar una dintre ele, ca pana acum nu am avut noroc. Si, bineinteles, o evolutie cat mai buna la Euro 2008" a  mai spus Contra.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!