Ararat-Armenia vine după eliminarea din preliminariile Champions League, în fața lui Celje, scor 2-3 la general. Armenii ocupă locul secund în campionat, cu maximum de puncte după primele trei etape.

Manuel Tulipa: „Ne așteptăm la o dublă dificilă”

Manuel Tulipa, antrenorul portughez de la Ararat-Armenia, se așteaptă la un duel pe cinste împotriva campioanei României.

„Ne așteptăm la o dublă dificilă, împotriva unei echipe bune, campioană în sezonul trecut. Este un adversar foarte organizat și intens, cu jucători cu o forță fizică impresionantă. Sperăm să fim la înălțime, să fim competitivi și să răspundem așteptărilor pe care le avem pentru acest meci”, a declarat Tulipa.

Tehnicianul portughez vrea ca formația sa să controleze jocul prin posesie, chiar dacă este conștient că acest lucru nu va fi ușor la Craiova.

„Vrem să avem posesia, pentru că acesta este unul dintre principiile noastre de joc. Am pregătit echipa pentru un meci competitiv, dar cu control emoțional. Nu trebuie să confundăm competitivitatea cu graba.

Îmi pare rău pentru modul în care s-a încheiat dubla din Liga Campionilor. Am fost o echipă consistentă, dar, în doar două minute, am pierdut avantajul. Acum trebuie să redevenim competitivi, știind că vom avea în față un adversar foarte dificil”, a explicat tehnicianul.

Câștigătoarea dublei va evolua în Europa League, iar învinsa va juca în Conference League. Meciul se vede în direct la PRO ARENA și pe VOYO SPORT 1 joi seară, nu mai devreme de ora 20:00.