GALERIE FOTO Ruptură de ligamente încrucișate în amical și ratează EURO 2024: "Un mare șoc!"

EURO 2024
SPORT.RO
Data publicarii: Miercuri 05 Iunie 2024, 10:15
Data actualizarii: Miercuri 05 Iunie 2024, 10:15

Turcia a înregistrat o remiză pe terenul Italiei, 0-0, într-un amical disputat înainte de EURO 2024, însă partida a fost marcată de accidentarea gravă a lui Ozan Kabak.

Italia și Turcia au încheiat la egalitate amicalul disputat la Bologna, 0-0. În minutul 42, Ozan Kabak, fundașul turc legitimat la Hoffenheim, a părăsit terenul pe targă după ce a suferit o accidentare.

Turcul Ozan Kabak s-a accidentat grav înainte de EURO 2024

După un duel cu Mateo Retegui, Kabak s-a prăbușit pe teren și nu s-a mai putut ridica. S-a cerut intervenția staff-ului medical, care l-a transportat pe targă în afara terenului. Stoperul a fost înlocuit cu Merih Demiral, fundașul lui Al Ahli.

Primele examinări au arătat că Ozan Kabak a suferit o ruptură la nivelul ligamentelor încrucișate ale genunchiului drept. Fundașul turc va părăsi cantonamentul naționalei Turciei și va efectua și alte teste amănunțite, anunță Ajansspor. În aceste condiții, Kabak va rata EURO 2024, dar și o bună parte din sezonul următor.

"Un mare șoc pentru echipa națională înainte de EURO 2024", a titrat ziarul Sabah, după accidentarea lui Ozan Kabak.

Ozan Kabak, fundaș crescut de la Galatasaray, a mai jucat la VfB Stuttgart, Schalke 04, Liverpool și Norwich. Din iulie 2022 este legitimat la Hoffenheim, formație din Bundesliga.

Kabak are 26 de meciuri și două goluri la naționala Turciei. La EURO 2020 a făcut parte din lot, însă a fost rezervă neutilizată la toate cele trei dueluri din grupă.

Turcia va mai disputa un meci amical cu Polonia, luni, 10 iunie. Ulterior, naționala condusă de italianul Vincenzo Montella va pleca în Germania pentru EURO 2024.

  • La EURO 2024, Turcia va fi în grupa F, unde va înfrunta Georgia, Portugalia și Cehia.
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!