Ianis Hagi a punctat ceva foarte important după ce a văzut grupa României la EURO 2024

Ianis Hagi EURO 2024 Romania EURO 2024 Naționala României a încheiat grupa fără înfrângere, cu șase victorii și patru remize, și s-a calificat la Euro 2024 / Bucurie calificare România, Ianis Hagi / Foto - Gabriel Chirea
Alexandru Hațieganu
Data publicarii: Sambata 02 Decembrie 2023, 21:51
Data actualizarii: Sambata 02 Decembrie 2023, 22:22

Fotbalistul de la Deportivo Alaves a urmărit transmisia de la Hamburg, LIVE pe Pro TV și VOYO. 

România a fost repartizată în Grupa E la turneul final al Campionatului European de fotbal - EURO 2024, alături de Belgia, Slovacia şi câştigătoarea play-off-ului B, potrivit tragerii la sorţi efectuate sâmbătă la Elbphilharmonie din Hamburg. Ultima componentă a grupei României la EURO 2024, care va fi găzduit de Germania între 14 iunie şi 14 iulie, va fi decisă dintre câştigătoarele semifinalelor Bosnia-Herţegovina - Ucraina şi Israel - Islanda.

Ianis Hagi a punctat ceva foarte important 

Ianis Hagi atrage atenția asupra unui detaliu. Cum mai multe voci susțin că echipa lui Edward Iordănescu a avut noroc cu carul și a picat într-o grupă accesibilă, fiul lui Gică Hagi comunică ferm: adversarele trebuie luate în serios și nu trebuie să apară în rândul tricolorilor o atitudine de superioritate. 

  • Naționala României a încheiat grupa fără înfrângere, cu șase victorii și patru remize, și s-a calificat la Euro 2024 / Ianis Hagi / Foto - Gabriel Chirea

“Vrem să ne calificăm mai departe, dar fără să ne subestimăm adversarii. Suntem la Campionatul European, iar fiecare echipă care este aici şi-a câştigat dreptul prin muncă!”, a spus Ianis Hagi, pentru site-ul FRF.

  • 4 milioane de euro e cota lui Ianis Hagi 
  • 30 de selecții a strâns Ianis Hagi la națională 
  • Patru goluri a înscris Ianis Hagi pentru echipa națională

Ianis Hagi a fost crescut la Academia Hagi, de unde provin jucători precum Florinel Coman sau Răzvan Marin. 

  • România va fi pentru a şasea oară la turneul final al Campionatului European, după ediţiile din 1984, 1996, 2000, 2008 şi 2016, cea mai bună performanţă reuşind-o în 2000 (sferturi de finală).
  • Tricolorii au câştigat Grupa I a preliminariilor, fără înfrângere. Meciul de deschidere de la EURO 2024 va fi jucat de Germania şi Scoţia, la Munchen, pe 14 iunie.

VIDEO EXCLUSIV Reacția lui Ionel Ganea 

EURO 2024 | Componenţa grupelor

Grupa A: Germania, Scoţia, Ungaria, Elveţia;

Grupa B: Spania, Croaţia, Italia, Albania;

Grupa C: Slovenia, Danemarca, Serbia, Anglia;

Grupa D: câştigătoarea play-off-ului A, Olanda, Austria, France;

Grupa E: Belgia, Slovacia, România, câştigătoarea play-off-ului B;

Grupa F: Turcia, câştigătoarea play-off-ului C, Portugalia, Cehia.

Programul celor trei play-off-uri:

Play-off A

semifinale: Polonia (1) - Estonia (4), Ţara Galilor (2) - Finlanda (3)

finala: Ţara Galilor/Finlanda - Polonia/Estonia

Play-off B

semifinale: Israel (1) - Islanda (4), Bosnia-Herţegovina (2) - Ucraina (3)

finala: Bosnia-Herţegovina/Ucraina - Israel/Islanda

Play-off C

semifinale: Georgia (1) - Luxemburg (4), Grecia (2) - Kazahstan (3)

finala: Georgia/Luxemburg - Grecia/Kazahstan

Semifinalele vor avea loc pe 21 martie 2024, iar finalele se vor disputa pe 26 martie 2024, echipele câştigătoare ale celor trei play-off-uri urmând să se califice la EURO 2024.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!