În urma acestui rezultat, ardelenii au obținut calificarea în sferturile de finală ale competiției, în timp ce giuleștenii au fost eliminați. Meriton Korenica (66') și Alexandru Pașcanu (80') au înscris.
Costel Gâlcă: „Terenul a fost foarte rău”
La finalul partidei, Costel Gâlcă a venit la microfon și nu s-a ferit de declarații. Tehnicianul s-a declarat dezamăgit de suprafața de joc, pe care a descris-o drept „un teren foarte rău”.
„Am pus presiune după ce am luat gol, am avut doi atacanți, am avut șansa de a reveni. Puteam să câștigăm meciul, păcat că nu am jucat așa mai devreme.
Terenul a fost foarte rău. Trebuie să ducem mingea mai repede la margine, să venim cu mai multe centrări, să avem prezență în careu. Păcat că am ratat acest obiect, era important pentru toți.
Trebuie să ne concentrăm pe campionat, să dăm totul acolo. Am schimbat jucătorii, ne-am uitat la numărul de minute. La jocul nostru a contribuit și terenul”, a declarat Gâlcă.
În clasamentul grupei A, FC Argeș a terminat pe primul loc, cu nouă puncte, urmată de CFR Cluj, cu cinci puncte.
Rapid a încheiat grupa pe poziția a treia, cu patru puncte. Astfel, FC Argeș și CFR Cluj merg mai departe în sferturile Cupei României.