Ardelenii au primit vizita giuleștenilor marți seară, în etapa #3 din faza grupelor a Cupei României, pe stadionul ”Dr. Constantin Rădulescu” din Gruia.

La capătul celor 90 de minute, tabela de marcaj a indicat 1-1, iar Rapid a fost eliminată. CFR Cluj a avansat în sferturile Cupei României.

Rapid mută tunurile după eliminarea din Cupa României: ”Ne mai rămâne un singur lucru acum”

Victor Angelescu, acționarul minoritar de la Rapid, a vorbit după eliminare și a explicat faptul că pentru giuleșteni câștigarea Cupei României era un obiectiv clar setat.

Totuși, Angelescu a punctat că echipa din Grant se va lupta acum cu toate armele în campionat, unde Rapid e pe doi cu 49 de puncte în 26 de etape desfășurate în sezonul regulat.

”Ne-am fi dorit să mergem mai departe în Cupă, chiar dacă CFR e o echipă bună. Ar fi trebuit să arătăm altfel, zic eu. N-am avut timp să vorbesc, pentru că eu n-am fost la Cluj cu ei. O să avem o discuţie probabil mâine. Trebuia să jucăm altfel acest meci, pentru că după primirea golului am arătat cu totul şi cu totul altfel. M-aş fi aşteptat să avem această atitudine încă de la început, victoria fiind singura soluţie. Jucam cu o echipă bună, n-am jucat cu Metaloglobus şi n-am câştigat.

Cred că CFR e cea mai în formă echipă a campionatului, dar mă refer la faptul că noi acolo trebuia să mergem să câştigăm, să mergem să jucăm la victorie. Din punctul meu de vedere, trebuia să arătăm încă din primul meci că mergem la victorie, asta nu înseamnă că reuşeam să învingem. Doare destul de mult, pentru că ne doream să mergem mai departe în Cupă.

(n.r. Crezi că aţi judecat bine dubla asta, cum aţi abordat rotaţia jucătorilor – meciul cu Petrolul, apoi CFR?) Cred că noi ar fi trebuit să jucăm cu cea mai bună echipă cu CFR. N-aveam cum să venim cu mai multe rezerve, pentru că nu puneam preţ pe Cupă. Dar, în momentul respectiv, cred că strategia cea mai bună era să avem echipa cea mai bună la meciul cu CFR. Acum ne rămâne de îndeplinit obiectivul din campionat. Sper să arătăm cu totul şi cu totul altfel în campionat”, a spus Victor Angelescu la Prima Sport.