OFICIAL Rapid, mesaj categoric după eliminarea din Cupa României

Rapid, mesaj categoric după eliminarea din Cupa României Cupa Romaniei

Rapid a pierdut la Sibiu cu FC Hermannstadt.

Giuleștenii nu au putut să se impună în fața sibienilor, astfel că au ratat un obiectiv important: Cupa României. Trupa lui Marius Șumudică a fost eliminată în semifinalele competiției.

Rapid, mesaj categoric după eliminarea din Cupa României

După eșecul de la Sibiu, Rapid a postat un mesaj categoric pe rețelele social media, în care și-a manifestat, printre altele, recunoștința pentru suporterii care s-au deplasat pentru confruntarea cu Hermannstadt.

”E dezamăgitor, e frustrant, e dureros. Voi, în schimb, Rapidiști, ați fost din nou fantastici! Și da, știm – nici măcar nu ne-am apropiat de nivelul și așteptările voastre.

Mai știm și ce înseamnă Rapidul pentru voi. Că nu e doar despre rezultat, despre această eliminare din Cupa României. E despre suflet și sacrificii.

Și tocmai de aceea ne doare și mai tare că v-am dezamăgit. Vă mulțumim că ne-ați fost alături până la final. Împreună vom trece și peste seara asta. Pentru că doar împreună suntem de neclintit.

Hai, RAPID!”, au scris giuleștenii pe Facebook.

Marius Șumudică și-a dat demisia în fața suporterilor: ”Nu mai sunt antrenorul Rapidului”

Lângă autocar, după ce a părăsit stadionul, Marius Șumudică s-a alăturat valului de suporteri rapidiști care așteptau echipa. Tehnicianul a avut un discurs în fața acestora. Le-a spus că demisionează și că nu o să mai fie antrenorul echipei.

”Vă mulțumesc frumos pentru tot ce ați făcut. Astăzi ați fost senzaționali. Ascultați-mă până la capăt. E greșeala mea. Eu din momentul de față nu mai sunt antrenorul Rapidului. Vă doresc baftă în continuare”, a spus Șumudică.

Ulterior, tehnicianul s-a luat în brațe cu suporterii.

”E vina mea, o asum. O să vină un alt antrenor, probabil, care o să facă mai multe decât mine”, a mai spus Șumudică, moment în care suporterii au răbufnit: ”Nu o să facă nimic!” / ”Lui Koljic câte șanse îi mai dăm?” / ”Adu-i pe ei să vorbim cu ei, că nu tu o bagi în poartă”.

Înainte să urce în autocar, Marius Șumudică a strâns mâna câtorva suporteri și a plecat de lângă aceștia în aplauze. 

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!