VIDEO Atmosferă incendiară creată de fani la antrenamentul celor de la CS Hunedoara, înaintea meciului din Cupă cu FCSB

SPORT.RO
Data publicarii: Miercuri 22 Septembrie 2021, 09:40
Data actualizarii: Miercuri 22 Septembrie 2021, 11:41

CS Hunedoara joacă cu FCSB în șaisprezecimile Cupei României. Urmărim și comentăm împreună meciul pe www.sport.ro și Facebook.com/Sport.ro.

Oficialii din Hunedoara și-au dorit ca partida să se poată desfășura în oraș, motiv pentru care au făcut tot ceea ce a fost posibil pentru a pune în funcțiune o noctură la stadion și au achiziționat una mobilă care va fi folosită la meciul cu FCSB, din Cupa României.

La antrenamentul care a avut loc cu o zi înaintea întâlnirii, mai mulți suporteri au mers la teren pentru a-i încuraja pe jucătorii antrenați de Florin Maxim și au creat o atmosferă incendiară, cu torțe, fumigene și cântece. 

Stadionul nu va fi plin

Conducerea clubului CS Hunedoara și-a informat fanii, cu ajutorul unui comunicat oficial, că nu se vor mai vinde bilete pentru partidă cu roș-albaștrii. Astfel, din cauza numărului ridicat al infectărilor cu COVID-19, la meciul contra echipei pregătite de Edi Iordănescu vor participa doar 6.000 de persoane, jumătate din capacitatea stadionului, după cum informează departamentul de comunicare al hunedorenilor. 

Decizia este cauzată de creşterea incidenţei cazurilor de Covid-19 la nivelul municipiului Hunedoara, indicator situat, luni, 20 septembrie, la 2,26 la 1.000 de locuitori.

CS Hunedoara se află în Liga 3, iar după primele patru jocuri din Seria 9, aceștia se află pe primul loc, având punctaj maximum, 12 puncte.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!