Lepaul, fotbalist crescut în academia lui Lyon, care nu a fost convocat la nicio națională a Franței până în prezent, traversează un prim sezon fantastic la Rennes: a jucat în toate cele 31 de etape din Ligue 1 și a marcat nu mai puțin de 18 goluri.
Esteban Lepaul, golgheterul din Ligue 1, își amână nunta dacă va fi convocat la CM 2026
Francezul născut în Auxerre este lider în ierarhia golgheterilor, peste Joaquin Panichelli (Strasbourg, 16), Mason Greenwod (Marseille, 15), Folarin Balogun (Monaco, 12) sau Ousmane Dembele (PSG, 10).
În luna iunie, Esteban Lepaul ar trebui să se căsătorească cu partenera sa, Inès, însă atacantul lui Rennes recunoaște că este gata să amâne importantul eveniment din viața sa în cazul în care Didier Deschamps va decide să mizeze pe serviciie sale la Cupa Mondială.
"Avem nunta programată în iunie, dar nu ar fi o mare problemă dacă va trebui să o amânăm. E vorba de priorități", a spus Lepaul, pentru Telefoot, citat de RMC Sport.
Didier Deschamps, selecționerul Franței, va anunța lotul convocat pentru CM 2026 pe 14 mai, într-o conferință de presă.










