Naţională Africii de Sud a fost penalizată cu trei puncte de către FIFA pentru folosirea unui jucător neeligibil în timpul unui meci din preliminariile Cupei Mondiale. S-au redus astfel şansele calificării la turneul final de anul viitor, conform Agerpres.
Potrivit anunţului de astăzi, Comisia de Disciplină FIFA a stabilit că echipa naţională a Africii de Sud se face vinovată de folosirea mijlocaşului Teboho Mekoena, în victoria cu 2-0 împotriva Lesotho, în luna martie. Mekoena se afla în stare de suspendare după două cartonaşe galbene.
Lesotho a primit victorie la ''masa verde'', scor 3-0, iar Africa de Sud a fost deposedată de punctele obţinute pe teren şi amendată cu 10.000 de franci elveţieni, în timp ce jucătorul Mokoena a primit avertisment.
Decizia FIFA a dat clasamentul grupei peste cap
Echipa Beninului conduce acum clasamentul la golaveraj, având acelaşi număr de puncte, 14, cu Bafana Bafana (n.r. - cum e poreclită naționala Africii de Sud), cu două etape rămase de disputat până la finalul campaniei de calificare.
Nigeria, care a fost favorita grupei, se află cu trei puncte în spatele echipei Rwandei.
Doar echipa care câştigă grupa se califică direct la Cupa Mondială.
În penultima rundă de preliminarii, pe 10 octombrie, Benin va juca, în deplasare, în Rwanda, Lesotho joacă, acasă, cu Nigeria, iar Africa de Sud se deplasează în Zimbabwe.
Ultima etapă de preliminarii are loc pe 14 octombrie, când Africa de Sud găzduieşte Rwanda, iar Benin joacă, în deplasare, în ţara vecină, Nigeria.
Federația, vinovată de această situație șocantă
Depunctarea reprezintă o lovitură majoră pentru Federaţia de Fotbal din Africa de Sud, antrenorul Hugo Broos recunoscând deja: ''Am făcut ceva greşit, am făcut ceva ce nu trebuia''.
FIFA a fost criticată pentru modul cum a gestionat această speţă, având nevoie de şapte luni pentru a lua o decizie în rezolvarea acestei chestiuni.
Forul mondial a fost criticat intens pentru faptul că nu a desfăşurat audieri disciplinare înaintea precedentei etape de calificări, spre nemulţumirea celorlalte ţări participante în competiţie din această grupă.
''Nu este normal să nu ştim situaţia privind punctele din clasament înaintea meciurilor noastre de luna trecută'', a spus antrenorul naţionalei Beninului, Gernot Rohr.
FIFA nu a răspuns numeroaselor solicitări venite din martie până în prezent despre posibilele sancţiuni privind echipa naţională a Africii de Sud, lăsând chestiunea suspendată până în această lună, când a anunţat deschiderea unei anchete.
Regulamentul disciplinar al FIFA menţionează: ''Dacă o echipă trimite în teren un jucător care nu este eligibil să participe, din motive de suspendare, din raţiuni de probleme de înregistrare a jucătorului, de naţionalitate etc, meciul este pierdut. Rezultatul standard este 3-0, doar dacă rezultatul propriu-zis este chiar mai dezavantajos pentru echipa penalizată''.
Fotbalul african, un izvor nesecat de gafe
Nu este prima dată când o ţară este depunctată pentru că a trimis un jucător neeligibil în preliminariile africane pentru Cupa Mondială.
În calificările din 2018, FIFA a dat victorie cu 3-0 pentru Algeria, ca rezultat al faptului că Nigeria l-a trimis pe teren pe jucător, Shehu Abdullahi, în meciul încheiat la egalitate pe teren: 1-1.
Abdullahi nu a efectuat suspendarea de un meci, după ce a primit două cartonaşe galbene în preliminarii, dar Nigeria a încheiat în fruntea grupei şi s-a calificat la turneul final din Rusia.
Înaintea turneului final din Brazilia, din 2014, echipa Insulelor Capului Verde a pierdut locul din play-off, după ce l-a folosit pe jucătorul Fernando Varela, care a jucat la FCSB în perioada 2013-2016, în victoria din grupă împotriva Tunisiei. El, de asemenea, era suspendat, deci Tunisia a trecut de play-off.