Asta e cea mai SLABA echipa pe care nimeni nu si-o permite! Cum arata primul 11 al "tepelor" de la Mondial

Campionatul Mondial Brazilia 2014 CM 2014
SPORT.RO
Data publicarii: Marti 15 Iulie 2014, 08:58
Data actualizarii: Marti 15 Iulie 2014, 09:25

Cum arata primul 11 al "tepelor" de la Mondial.

Campionatul Mondial din Brazilia s-a incheiat, insa avem 4 ani de zile sa tot vorbim despre el. Daca ziua de ieri le-a fost dedicata campionilor mondiali, lui Gotze, Klose si Muller, astazi, britanicii de la Daily Mail au decis sa aminteasca si de "tepele" turneului final, alcatuind un prim 11 al celor mai mari dezamagiri.

Campioni mondiali pentru a patra oara in istorie, germanii lui Joachim Low au trecut de adversari dificili si au reusit sa umileasca nationale precum cele ale Portugaliei si Braziliei, 4-0 si 7-1. Alaturi de Germania, echipe ca Argentina, Olanda, Costa Rica sau Columbia au fost si ele unele dintre favoritele fanilor, in timp ce Spania, Brazilia, Italia, Anglia sau Portugalia sunt acum tinta glumelor.

Daca Muller, Klose, Mascherano, James Rodriguez, Robben sau cvasianonimul Bolanos si-au facut loc in cea mai buna echipa, cea mai "slaba" echipa a Mondialului cuprinde nume cu adevarat uriase.

Primul 11 al dezamagirilor

Britanicii de la Daily Mail au intocmit astazi prima echipa a celor mai mari dezamagiri de la turneul final, introducandu-i, cum era de asteptat, pe Iker Casillas, Pique, Diego Costa si Suarez.

Daca Iker Casillas a obtinut postul de portar in urma gafelor din meciul cu Olanda, incheiat 1-5, Pepe, Pique si David Luiz au reusit sa-si faca si ei loc tot in urma unor greseli mari. Eliminat in meciul cu Germania, incheiat cu o umilinta drastica a Portugaliei, scor 0-4, Pepe nu putea lipsi din echipa.

Considerati "stalpii" apararilor Spaniei si Braziliei, Pique si David Luiz au fost unii dintre gafeorii sefi in meciurile cu Olanda si Brazilia.

O batalie la fel de grea s-a dat si pentru un post de "titular" in compartimentul median, unde Antonio Valencia (Ecuador), Paulinho (Brazilia), Wilson Palacios (Honduras) si Eden Hazard (Belgia) au castigat.

Capitanul Ecuadorului si cel mai important jucator, Valencia nu a dat niciun gol si nu a dat nicio pasa decisiva, fiind chiar eliminat in partida cu Franta. Un caz asemanator a avut si Wilson Palacios, cel mai important mijlocas al Hondurasului.

O aparitie surprinzatoare este insa cea a lui Eden Hazard, jucator care, desi a ajuns in sferturile competitiei, nu a reusit sa impresioneze in echipa Belgiei, asa cum a facut-o mai tanarul sau coleg Divock Origi.

Cum era de asteptat, din atac nu putea lipsi "Canibalul" Luis Suarez. Alaturi de acesta, Fred (un gol) si Diego Costa (zero goluri), completeaza ofensiva.

Echipa completa: Casillas - Pepe, Pique, David Luiz - Valencia, Palacios, Paulinho, Hazard - Suarez, Diego Costa, Fred

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!