Raiola, agentul lui Donnarumma a spus tot despre plecarea cu scandal de la AC Milan: „Nu și-a dorit asta!” 

Gianluigi Donnarumma AC Milan Paris Saint-Germain Campionate externe
Ana-Maria Popescu
Data publicarii: Joi 26 Octombrie 2023, 14:54
Data actualizarii: Joi 26 Octombrie 2023, 14:58

Gianluigi Donnarumma (24 ani) a semnat cu Paris Saint-Germain în iulie 2021, din postura de fotbalist liber de contract, după despărțirea de AC Milan. 

Fanii lui AC Milan nu l-au iertat pe Gianluigi Donnarumma după ce a părăsit echipa, taxându-l dur chiar și după ce a fost decisiv în câștigarea titlului european alături de naționala Italiei, în finala cu Anglia. Donnarumma a fost huiduit și înjurat la fiecare meci jucat pe San Siro de atunci, iar în oraș au fost afișate multiple bannere jignitoare la adresa sa. 

Înainte de duelul dintre PSG și AC Milan, Vincenzo Raiola, vărul lui Mino Raiola, care a decedat în urmă cu un an, agent de fotbal și el, a vorbit despre plecarea portarului de la rossoneri. 

Adevărul despre plecarea lui Gianluigi Donnarumma de la AC Milan 

Agentul italian a explicat ce s-a întâmplat în momentul plecării lui Gianluigi Donnarumma de la AC Milan, dezvăluind că oficialii clubului nu și-au dorit să aștepte după portar. 

„I-am prelungit contractul în ciuda faptului că patru cinci dintre cele mai mari cluburi din lume îl cereau cu insistență, oferindu-i chiar extrem de mulți bani. Știți de ce? Pentru că Gianluigi nu dorea să părăsească clubul care l-a crescut. Pentru că a cerut ca Milan să aibă ambiție. Din păcate, rezultatele nu au fost cele dorite, au fost niște implicări și am ajuns la finalul poveștii”, a declarat Vincenzo Raiola citat de rmcsport.bfmtv.com

Agentul a povestit că deși portarul nu și-a dorit în vreun moment să plece gratis de la AC Milan, însă întârzierea deciziei de semnare a contractului de prelungire i-a nemulțumit pe oficialii clubului, care i-au forțat plecarea. În timpul unei ședințe cu Paolo Maldini și Frederic Massara, Mino Raiola, cel care l-a reprezentat pe Donnarumma, ar fi propus varianta Juventus pentru ca Milan să își ia banii pe transfer. 

„Maldini i-a răspuns: 'Mino, capitolul Gianluigi este închis pentru că avem deja viitorul nostru portar (n.r. Mike Maignan)', Donnarumma a fost șocat. În afară de Juve, care l-ar fi transferat la finalul sezonului dacă Milan nu se califica în Champions League, nu am vorbit nimic altceva cu el. A refuzat chiar să asculte oferte în ianuarie ca viitor jucător liber pentru a nu o trăda pe Milan. 

După acel episod ne-a spus: 'Nu doresc să mai joc în Italia. M-aș fi dus la Juve doar dacă Milan nu se califica în Champions League și ar fi făcut bani din transferul meu. Acum nu mai vreau în Italia'. Nu am avut absolut niciun plan pentru că toată lumea rezolvase deja transferuri, inclusiv PSG, care abia îi prelungise contractul lui Keylor Navas. 

Donnarumma a așteptat, dar Milan nu l-a așteptat, acesta e adevărul”, a adăugat italianul.  

Gianluigi Donnarumma a crescut la AC Milan, iar din 2015 a fost promovat la echipa mare, unde a stat până în 2021, când a semnat gratis cu Paris Saint-Germain. 

  • 45 de milioane de euro este cota lui Gianluigi Donnarumma conform Transfermarkt. 
  • 251 de meciuri a jucat la AC Milan portarul italian, alături de care a câștigat un trofeu, Supercupa Italiei. 
  • 58 de meciuri a jucat alături de naționala Italiei. 

VIDEO - Loviturile de departajare din finala EURO 2020 

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!