“El a cucerit singur acest titlu, iar noi am format de fapt o echipă foarte bunǎ care a cucerit Cupa Campionilor și eu vă mărturisesc, consider că acest titlu este mai merituos decât Cupa Campionilor pe care am câștigat-o noi in ‘86”, spunea Emeric Jenei despre Mihai Leu.
Alexandru Ganci scrie despre Mihai Leu
În box ești singur. Muncești singur, slăbești singur, ești singur când ești lovit, ești singur când ești iubit, ești singur in urǎ, ești singur când se sting luminile, doar când câștigi se adună alții în jurul tǎu, de parcǎ victoria ar fi a lor.
Boxul formează insǎ oameni de neclintit, oameni care știu sa ducă tot ce primesc de la viață, iar Mihai Leu a fost un astfel de om. Prea discret cu performanțele sale, un om pentru care lupta era firească, dar era mereu a lui.
Cât de mare a fost Mihai Leu?
Cu toate astea rămâne întrebarea, “Cât de mare a fost Mihai Leu?”. Răspunsul simplu este “a fost cel mai bun din lume”. A fost uriaș. Dar dincolo de asta, pentru români a fost cel mai mare, pentru cǎ a fost primul campion mondial de profesioniști. El a deschis drumul pentru toți cei care au urmat. El a fost cel care a arătat ca se poate.
Mai mult de atât, a făcut asta cu o eleganțǎ absolutǎ. Greu poți sǎ găsești un campion care sa fie în același timp sportiv si model pentru alții, greu găsești pe cineva care sa fie curat şi gata sǎ renunțe la el pentru alții. Greu găsești pe cineva care sǎ fie el însuși atunci când toți cei din jur vor sǎ parǎ altceva.
Mihai Leu era toate acestea. Mai mult de atât, perfect conștient de cariera sa uriașă, avea grijǎ sǎ nu-i facă pe alții sǎ se simtă mici în prezența sa, știa sǎ fie Leu, dar mai presus de asta știa sa fie Om.
Deschizător de drum, prieten adevărat, campion mondial, iubit de toți cei din jur, regretat azi de toți cei care l-au cunoscut, un om ca Mihai Leu se naște o singura datǎ la câteva generații. Sǎ fim mândri cǎ i-am fost contemporani.
