Tetteh l-a bruscat pe arbitru, pentru că stopat meciul

Britanicul Frazer Clarke (33 de ani) a avut nevoie de mai puțin de o rundă pentru a câștiga meciul cu ghanezul Ebenezer Tetteh (36 de ani). După o serie de lovituri puternice ale adversarului, africanul a fost pus în mare dificultate, iar arbitrul Kevin Parker a decis întreruperea confruntării, decizia fiind TKO pentru Clarke, după doar 1 minut și 52 de secunde de la start. 

Însă Tetteh a fost furios că oficialul a întrerupt seria de pumni pe o primea și a sărit să îi aplice o corecție, fiind cu greu oprit de membrii propriului staff și de agenții de securitate care au intervenit în ring. Acesta nici nu a mai așteptat să fie anunțat rezultatul oficial al confruntării și a plecat la vestiare, în huiduielile publicului din Resorts World Arena din Birmingham. 

Clarke venea după o înfrângere dureroasă în fața lui Wardley

Frazer Clarke a revenit astfel cu stil, după ce fusese la rândul lui nimicit de Fabio Wardley, care îl învinsese de două ori. Ultimul meci, în octombrie 2024, în gala de la Riad în care cap de afiș a fost meciul Bivol -Beterbiev, a adus o înfrângere în prima rundă, în urma căreia Clarke a suferit o fractură de mandibulă și a avut nevoie de operație. 

Originar din Burton upon Trent (Staffordshire), Clarke a câștigat medalia de bronz la Jocurile Olimpice de la Tokyo și a fost vicecampion european la amatori (2017), de asemenea are în palmares aurul la English National Championships (2015), Commonwealth Games (2018), European Union Championships (2014, 2018), Great Britain Championships (2015) și Strandzha Cup (2014). 

Supranumit "The Eraser" și "Big Fraze", acesta are 198 cm înălțime și a stâns în palmares 9 victorii (7 prin KO) și 1 înfrângere (1 prin KO) la profesioniști. După acest meci, Tetteh are 23 victorii (20 prin KO) și 3 înfrângeri (3 prin KO), înclinându-se în cariera sa doar în fața puternicilor Frazer Clarke (20 aprilie 2025), Dillian Whyte (15 decembrie 2024) și Daniel Dubois (27 septembrie 2019). 

Foto - Getty Images