Performanta uluitoare pentru un pusti de 20 de ani! Doar 6 jucatori in istorie au marcat atat intr-un singur meci. Cate puncte a dat

Baschet
SPORT.RO
Data publicarii: Sambata 25 Martie 2017, 10:32
Data actualizarii: Sambata 25 Martie 2017, 10:47

In varsta de doar 20 de ani, Devin Booker a scris istorie in NBA, marcand 70 de puncte in esecul echipei sale, Phoenix Suns, scor 120-130, contra lui Boston Celtics

Surpriza imensa in NBA! Cand Phoenix Suns parea ca a "incheiat" sezonul, concentrandu-se mai mult pe numarul pick-ului din urmatorul draft, penultima echipa din clasamentul Conferintei de Vest a fost atractia serii de vineri din campionatul nord-american de baschet. Motivul? Un tanar de doar 20 de ani! Care, brusc, a ajuns in atentia camerelor de luat vederi dupa o performanta senzationala.

E drept, Phoenix a pierdut, scor 130-120, meciul din TD Garden, contra lui Boston Celtics, insa pretentiosii fani ai lui Boston au avut motive de aplauze. Devin Booker, jucatorul de doar 20 de ani al lui Suns, a marcat nu mai putin de 70 de puncte in partida de vineri seara, dintre care 51 doar in repriza secunda!

Un record pentru NBA, niciun jucator atat de tanar neavand o asemenea performanta in istorie. Doar LeBron James si Brandon Jennings mai reusisera meciuri cu cel putin 50 de puncte pana la implinirea varstei de 21 de ani.

Mai mult, intr-un sezon in care cifrele si mediile ofensive au explodat, nici macar Russell Westbrook sau James Harden, jucatori care umplu statsheet-urile meci de meci, nu au ajuns atat de sus.

Iar in istorie, doar sase jucatori mai marcasera cel putin 70 de puncte intr-un meci: Wilt Chamberlain (record de 100 de puncte intr-un meci, a marcat cel putin 70 de puncte de sase ori), Kobe Bryant (81 de puncte in Lakers - Raptors, 2006), David Thompson (73 de puncte in 1978), Elgin Baylor (71 de puncte, 1960) si David Robinson (71 de puncte, 1994).

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!