Doliu în sportul românesc. A murit Pavel Visner, unul dintre cei mai valoroși baschetbaliști, de opt ori campion cu Dinamo

Pavel Visner a murit pavel visner Dinamo Baschet
SPORT.RO
Data publicarii: Luni 22 Noiembrie 2021, 17:06
Data actualizarii: Luni 22 Noiembrie 2021, 17:17

Pavel Visner, de opt ori campion cu Dinamo, a murit la vârsta de 82 de ani. 

Pavel Visner a participat alături de alte nume mari ale sportului cu mingea la coș, printre care Mihai Nedeff, Horia Demian, Emil Niculescu si Horatiu Giurgiu, la două ediții ale Campionatelor Europene sub comanda antrenorilor Constantin Herold (ediția din 1961 – locul 7) și Vasile Popescu (ediția din 1963 – locul 11).

A murit Pavel Visner

"Federația Română de Baschet anunță cu multă tristețe și profund regret trecerea în neființă a celui care a fost Pavel Visner. Poli Visner, așa cum era mai cunoscut printre apropiați si prieteni, s-a stins din viață azi-noapte, la vârsta de 82 de ani din cauza unor afecțiuni pulmonare.

Fostul international face parte din galeria celor mai importanți jucători din istoria baschetului românesc, fiind unul dintre "pilonii" echipei de aur Dinamo Bucuresti, în perioada anilor ’60-’70", scrie site-ul Federației Române de Baschet. 

Paul Visner, sfertfinalist cu Dinamo în Cupa Campionilor Europeni

Pavel Visner s-a transferat de la CU Arad pe la începutul anilor '60 la Dinamo, echipă pentru care a evoluat până în 1974, atunci când a decis să retragă din activitate. 

Pavel Visner a lucrat apoi cadrul Ministerului de Interne. Ultima performanță sportivă în afara titlului național cucerit de roș-albi în 1974 a fost și calificarea în sferturile de finală ale Cupei Campionilor Europeni.

Foto: Federația Română de Baschet 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!