Atletismul românesc a „murit“, în ultimul deceniu, dacă ne gândim la ce rezultate am avut, cândva, și unde ne aflăm, astăzi.

E suficient să pomenim de aurul olimpic, pe care l-a câștigat Constantina Diță la Jocurile Olimpice de la Beijing, în 2008, în proba de maraton, ca să ne dăm seama cât de mult am decăzut acum. Un asemenea rezultat e un „vis interzis“ pentru atletismul românesc, la ora actuală, cu precizarea că, inclusiv acum 17 ani, el putea fi trecut la capitolul miracolelor sportive.

Alexandru Corneschi, trei maratoane terminate în sub 2 ore și 15 minute

Revenind la vremurile de acum, în ciuda decăderii pe care a avut-o atletismul românesc, suntem contemporani cu un alergător formidabil, având în vedere condițiile cu care s-a luptat, ca să ajungă la vârf. 

Vorbim despre Alexandru Corneschi (33 de ani). Acesta și-a câștigat locul în istoria atletismului românesc, fiind printre cei cinci alergători din istoria țării care au încheiat un maraton (42,195 de kilometri) în sub 2 ore și 15 minute. Botoșăneanul a reușit această performanță de mai multe ori chiar:

*2022: Maratonul de la Hamburg – 2 ore, 14 minute și 1 secundă

*2022: Maratonul de la Berlin – 2 ore, 13 minute și 39 de secunde

*2023: Maratonul de la Sevilla – 2 ore, 14 minute și 17 secunde

Alexandru Corneschi a alergat 53 de kilometri pe pistă!

Duminică, Alexandru Corneschi a participat la evenimentul „Wings For Life“, găzduit de arena „Iolanda Balaș-Sőtér“ din capitală. Aici, de la ora 14.00, s-a dat startul cursei pe pista de atletism, de la aceeași oră în care s-a dat startul și în alte orașe ale lumii.

Per total, 310,718 de oameni au alergat la „Wings For Life 2025“, singura cursă de alergare în care nu există o linie de sosire stabilită dinainte. Pentru că fiecare alergător își încheie cursa după ce va fi depășită de o mașină virtuală care pornește pe urmele sale, la 30 de minute după startul evenimentului. Această mașină urmărește participantul cu ajutorul unei aplicații cu GPS-ul activat pe telefonul mobil.

Revenind la „Wings For Life 2025“, ediția găzduită de București, aici cei mai mulți participanți s-au încadrat între 10 și 20 de kilometri până au fost prinși de mașina virtuală și scoși din cursă. Alexandru Corneschi, în schimb, a reușit o performanță supraomenească: 53 de kilometri alergați pe pista de atletism a arenei „Iolanda Balaș-Sőtér“.

Rezultatul botoșăneanului e cu atât mai impresionant, cu cât cursa sa incredibilă s-a desfășurat pe o căldură sufocantă, temperatura fiind de peste 30 de grade Celsius, când s-a dat startul evenimentului.

La performanța lui Alexandru Corneschi a asistat și Constantina Diță, care a fost prezentă pe stadionul „Iolanda Balaș-Sőtér“, de la început până la finalul evenimentului.

Potrivit organizatorilor, această ediție din „Wings For Life“ a generat 8,6 milioane de euro, întreaga sumă fiind donată pentru cercetări medicale, la fel ca în anii trecuți.