- Sprintera Maria Mihalache (22 de ani) a vorbit la Poveștile Sport.ro și despre locurile vizitate care i-au rămas în suflet.
Maria Mihalache, la emisiunea Poveștile Sport.ro, despre China, țara care a fascinat-o și prin atitudinea oamenilor
Maria Mihalache, sportivă antrenată de profesorul Mihăiță Băloi, e una dintre performerele anului în atletismul românesc. Sprintera legitimată la CS Rapid a corectat în 2025 recordul național la 60 m, de tineret (Under 23), care data de 29 de ani și îi aparținea celebrei Ionela Tîrlea, campioană mondială și medaliată cu argint la Jocurile Olimpice de la Atena.
În cadrul emisiunii Poveștile Sport.ro, Maria Mihalache a vorbit și despre momentele-reper ale carierei, a răspuns la rubrica Întrebări-Fulger, dar a dezvăluit și numele țării care a fascinat-o. Cum cariera în atletism îi poartă pe sportivi prin diferite colțuri ale lumii, 'harta' calătoriilor rămâne un capitol de frunte în albumul aminitilor.
Maria Mihalache: "Am vizitat Nanjing, am fost și în Shanghai"
Pentru Maria Mihalache, cea mai frumoasă țară vizitată până acum e China. Prezentă în luna martie la Campionatul Mondial indoor de la Nanjing, sportiva ce la CS Rapid a apucat să viziteze și orașul care a găzduit regalul atletic, dar și Shanghai, supranumit "New York-ul Asiei".
"Care e cea mai frumoasă țară vizitată până la 22 de ani?" a fost întrebată Maria Mihalache. "China, acum la Mondial. Am apucat să văd pentru că proba mea a fost în a doua zi de concurs. Am vizitat Nanjing, am fost și în Shanghai, cultura lor m-a fascinat, oamenii și bunătatea lor m-au fascinat.
Voluntarii de concurs... mă gândeam că ei așa trebuie să fie. Dar oamenii de stradă nu se plictiseau, nu-și dădeau ochii peste cap când îi întrebam ceva... Ne explicau și 15 minute... În China am mâncat de toate, ce am găsit la tarabe, la hotel, unde am stat cazată", a declarat Maria Mihalache, la Poveștile Sport.ro.
1,4 miliarde de locuitori e populația Chinei, potrivit ultimului recensământ, realizat în 2023
5 milioane de locuitori e populația orașului Nanjing
30 milioane de locuitori e populația orașului Shanghai
17 milioane de locuitori are Beijingul
















































