Campioana Angliei trece printr-o reconstrucție în această vară, după primul sezon cu Arne Slot ca antrenor. Liverpool a cheltuit peste 300 de milioane de euro pentru transferuri și este aproape de a da încă o lovitură.
Liverpool l-a cedat pe Tyler Morton la Lyon
Între timp, Liverpool a mai bifat un nume la capitolul ”plecări”. Tyler Morton (22 de ani) a fost cedat definitiv la Olympique Lyon pentru zece milioane de euro.
Clubul francez a anunțat deja transferul mijlocașului defensiv, care a semnat un contract valabil până în 2030.
Crescut de Liverpool, Morton a evoluat în șase meciuri sub comanda lui Arne Slot în sezonul precedent, în toate competițiile. În trecut, ”cormoranii” l-au împrumutat la Blackburn și Hull City.
Liverpool l-ar putea înlocui pe Luis Diaz cu un star de la Real Madrid
Potrivit Football Espana, unul dintre jucătorii pe care Arne Slot și-ar dori să mizeze ar fi Rodrygo (24 de ani), de la Real Madrid. Brazilianul nu ar mai fi fericit în vestiarul "galacticilor" și ar vrea să încerce o nouă experiență în următorul sezon.
Real Madrid și-ar dori să obțină aproape 100 de milioane de euro de pe urma lui Rodrygo, iar Liverpool a obținut o mare parte din acești bani din vânzarea columbianului Luis Diaz.