Mudryk se antrenează cu Uxbridge FC

Mykhailo Mudryk, starul lui Chelsea și al naționalei Ucrainei, se antrenează că Uxbridge FC, formație din satul Yiewsley, aflat la 15 kilometri distanță de Londra. Echipa ocupă locul al 11-lea în Southern League Premier South (liga a șaptea engleză).

Extrema a strâns doar 73 de meciuri și 10 goluri în trei sezoane la Londra, dar nu a mai jucat pentru Chelsea din noiembrie 2024, după ce un test antidoping a relevat că s-a dopat cu meldonium. Acesta este suspendat cu efect imediat ca metodă de precauție și riscă o excludere de patru ani din fotbal pentru dopaj, fiindu-i interzis să se antreneze sub comanda lui Liam Rosenior.

În așteptarea deciziei primei instanțe, ucraineanul a efectuat pregătirea cu un preparator fizic la cantonamentul de la Cobham, iar recent a efectuat antrenamente cu Uxbridge FC, care nu are statut de formație profesionistă. 

Mudryk vrea să participe la JO 2028, în lotul de atletism al Ucrainei

Mykhailo Petrovych Mudryk (25 de ani) este născut la Berestyn (regiunea Harkov) și s-a format la juniorii cluburilor Metalist Kharkiv, FC Dnipro și Șahtior Donețk. La nivel de seniori a evoluat pentru Șahtior Donețk (2018, 2021-2023), Arsenal Kiev (2019), Desna Chernihiv (2020-2021) și Chelsea (2023-prezent). 

Are 28 de meciuri și 3 goluri pentru naționala de seniori a Ucrainei, cu care a participat la Euro 2024. În palmares are Ukrainian Premier League (2019-2020, 2022-2023), UEFA Conference League (2024-2025), o finală de EFL Cup (2023-2024), Ukrainian Footballer of the Year (2022), Șahtior Donețk - Player of the Year (2021, 2022) și Golden talent of Ukraine (U21 / 2021, 2022). 

Poate juca ca extremă stânga și extremă dreapta și nu mai are valoare de transfer, după ce Chelsea a plătit 70 de milioane de euro pentru transferul său. La finalul anului trecut, cu o suspendare iminentă din fotbal, Mudryk s-a alăturat echipei de sprinteri a Ucrainei și vrea să concureze la Jocurile Olimpice din 2028, de la Los Angeles. 

Foto - Getty Images