Erling Haaland devine cel mai bine plătit fotbalist din Premier League! Când va activa Manchester City clauza de reziliere

Anglia
SPORT.RO
Data publicarii: Marti 19 Aprilie 2022, 08:34
Data actualizarii: Marti 19 Aprilie 2022, 08:39

Erling Haaland, atacantul Borussiei Dortmund, a ajuns la un acord cu Manchester City pentru un transfer în vară.

Presa internațională a scris în ultimele zile că Haaland a acceptat un contract pe cinci ani la Manchester City, formația din Premier League urmând să achite clauza de reziliere a golgheterului norvegian în valoare de 75 de milioane de euro.

Erling Haaland devine cel mai bine plătit fotbalist din Premier League la Manchester City

Dorit de mai multe forțe ale Europei, precum Real Madrid, PSG sau Barcelona, Haaland ar fi ales proiectul lui Manchester City, formația de pe Etihad urmând să activeze clauza de reziliere săptămâna viitoare, anunță Daily Mail.

Publicația britanică anunță că Erling Haaland va avea un salariu uriaș la Manchester City - 500.000 de lire sterline săptămânal (600.000 de euro), urmând să devină cel mai bine plătit jucător din Premier League.

"Borussia Dortmund spera ca Haaland să rămână încă un sezon, dar City a fost încrezătoare pe tot parcursul procesului, iar acum se apropie de prolificul antrenor la care tânjește Pep Guardiola

Tatăl lui Haaland, Alf-Inge, a jucat pentru City și a fost foarte implicat în negocieri", a mai scris sursa citată.

Erling Haaland joacă la Borussia Dortmund din ianuarie 2020, după ce a fost transferat de la RB Salzburg, pentru 20 de milioane de euro. Norvegianul a doborât o mulțime de recorduri, reușind să marcheze 82 de goluri în cele 85 de partide disputate până în prezent.

  • 25 de goluri a înscris Haaland în cele 26 de meciuri din acest sezon
  • 150 de milioane de euro este cota de piață a lui Haaland, conform Transfermarkt

Haaland este legat de Manchester City. Tatăl său, Alf-Inge Haaland (49 ani), a evoluat dintre 2000 și 2003 pentru „cetățeni”, timp în care a bifat 45 de meciuri, reușind să marcheze de 3 ori și să ofere o pasă decisivă. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!