Cristiano Ronaldo nu merge în turneul lui Manchester United din Thailanda și Australia! Care este motivul invocat

Cristiano Ronaldo Manchester United Anglia
SPORT.RO
Data publicarii: Vineri 08 Iulie 2022, 09:49
Data actualizarii: Vineri 08 Iulie 2022, 09:51

Clubul din Premier League nu a comunicat nimic cu privire la revenirea la echipă a starului portughez, care mai are un an de contract pe ”Old Trafford”.

Starul portughez Cristiano Ronaldo nu va participa la turneul estival pe care echipa engleză de fotbal Manchester United îl va efectua în Thailanda şi Australia, din cauza unei probleme familiale, informează presa britanică, citată de AFP.

Cvintuplul câştigător al Balonului de Aur, în vârstă de 37 de ani, şi-a exprimat în urmă cu câteva zile dorinţa de a părăsi gruparea de pe Old Trafford, fiind nemulţumit de anul petrecut în Premier League după transferul său de la Juventus Torino.

Ronaldo este dorit de Chelsea și Napoli

Cu toate acestea, actualul său club afirmă că atacantul lusitan va evolua şi în noul sezon sub culorile lui United, deşi este dorit de rivala Chelsea Londra, dar şi de echipa italiană SSC Napoli.

"Cristiano Ronaldo este sub contract cu Manchester United pentru un nou sezon şi nu este de vânzare", a afirmat un purtător de cuvânt al clubului, citat de ziarul Manchester Evening News.

Starul portughez a anunțat că are o problemă de familie

Internaţionalul portughez a primit câteva zile suplimentare de vacanţă, după ce i-a avertizat pe conducătorii clubului în privinţa absenţei sale din cauza unei probleme de familie. Nicio dată nu a fost comunicată în privinţa revenirii sale.

În consecinţă, Ronaldo nu va face parte din grupul care va zbura către Bangkok în cursul zilei de vineri. Manchester United va înfrunta formaţia FC Liverpool, marţi în Thailanda, înainte de a pleca spre Australia.

Cristiano Ronaldo, golgheterul all-time al Ligii Campionilor

Principala nemulţumire a lui Cristiano Ronaldo o reprezintă faptul că Manchester United a ratat calificarea în viitoarea ediţie a Ligii Campionilor, competiţie în care portughezul este golgheterul all time, cu 141 de goluri.

Cristiano Ronaldo, revenit la Manchester United, unde a mai jucat între 2003 şi 2009, înainte de a pleca la Real Madrid, a fost ales cel mai bun jucător al clubului englez în sezonul trecut, după ce a reuşit să marcheze 24 de goluri în toate competiţiile.

Agerpres

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!