Chelsea ofera 52.000.000 de euro pentru Aguero!

Atletico Madrid Chelsea Javier Mascherano Liverpool Sergio Aguero Anglia
SPORT.RO
Data publicarii: Miercuri 10 Iunie 2009, 11:32
Data actualizarii: Miercuri 10 Iunie 2009, 18:42

Clubul Chelsea este dispus sa plateasca 45 de milioane de lire sterline pentru a-l achizitiona pe atacantul argentinian al echipei Atletico Madrid, Sergio Aguero, informeaza cotidianul The Times.

Potrivit sursei citate, Aguero are la Atletico o clauza de reziliere de 51,5 milioane de lire sterline. O problema reala in ajungerea la o intelegere intre fotbalist si Chelsea ar putea fi insa faptul ca Aguero vrea un salariu saptamanal net de aproximativ 100.000 de lire sterline, pe care gruparea londoneza nu doreste sa il plateasca.

Sergio Aguero a inscris 17 goluri in cele 34 de meciuri disputate in editia 2008/2009 a campionatului Spaniei.

Antrenorul lui Liverpool, Rafael Benitez, a declarat, miercuri, ca mijlocasul Javier Mascherano nu este transferabil, raspunzand astfel declaratiilor agentului jucatorului argentinian care a evocat o posibila plecare a clientului sau la FC Barcelona.

"Mascherano nu are pret. Barcelona nu poate sa ofere atat cat reprezinta acest jucator pentru Liverpool. Nu suntem vanzatori, iar Javier se simte foarte bine aici. Mai are inca foarte multi ani de contract, iar cluburile ce doresc sa fac o oferta pentru a-l transfera ar trebui sa se mai gandeasca. Pot sa ofere 40 de milioane de lire sau poate chiar 50, dar noi nu suntem dispusi sa-l vindem", a precizat Benitez

Tehnicianul echipei Liverpool a mentionat ca a vorbit mai apoi cu agentul lui Mascherano, Walter Tamer, pentru a-i spune ca doreste sa-l pastreze pe mijlocasul argetinian in echipa: "Walter mi-a spus ca doua cluburi mari sunt interesate sa-l achizitioneze pe Mascherano, iar eu i-am raspuns ca poate sa uite de asta, pentru ca Javier este foarte fericit la Liverpool si nu vrem sa-l cedam. De aceea sunt extrem de suprins de comentariile lui din presa".

Impresarul Walter Tamer a aparut, miercuri, in presa britanica, unde a sugerat ca un transfer al jucatorului argentinian la FC Barcelona este "realizabil", iar Mascherano este flatat de interesul aratat de campioana Spaniei din acest sezon.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!