EXCLUSIV | Becali si-a luat club in Liga a 2-a! Cum se schimba strategia FCSB incepand cu vara asta

Gigi Becali Metaloglobus Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Miercuri 17 Mai 2017, 14:27
Data actualizarii: Miercuri 17 Mai 2017, 14:44

Becali si-a facut "planul B" pentru situatia in care lucrurile se complica in instanta pentru FCSB.

Din informatiile Sport.ro, Gigi Becali s-a inteles cu Imad Mohamad Kassas, ca sa preia de la omul de afaceri sirian cu cetatenie romana clubul FC Metaloglobus, proaspat promovat in Liga a 2-a.

"Iau jucatori de 28-30 de ani, dau 200-300.000. Nu mai iau jucatori de 20 de ani sa dau milioane. O sa fac o strategie. O sa iau jucatorii pe alta echipa, apoi o sa-i imprumut la Steaua. Echipa aia de Liga 2, stai, ca sunt in tratative, sa vedem, sa o iau. Pe aia o intaresc doar cu jucatori tineri. Ii iau ca investitie, sa-i vand apoi, sa iau 7-8, 10 milioane. Echipa aia, Metaloglobus, e pe locul 1 in Divizia C. E un prieten de-al meu patron acolo", isi dezvaluia Becali planul, in ianuarie 2017.

Colaborarea va debuta in aceasta vara, cand mai multi fotbalisti, care nu vor fi opriti in lotul vicecampioanei Romaniei la finalul cantonamentului, vor fi trimisi sa joace la Metaloglobus. In plus, se pare ca majoritatea transferurilor pe care FCSB le va face in aceasta pauza competitionala vor fi inregistrate prin clubul din esalonul secund. In acest moment, a ramas neclar doar modul in care va prelua Becali clubul. Desi varianta normala ar fi ca el sa cumpere echipa legal, in acte, cel mai probabil Becali va opta pentru o alta solutie. El poate considera mai convenabil sa mentina actualul actionariat sau poate folosi un paravan, ca in cazul FCSB, unde a cedat de mult timp actiunile de frica proceselor in instanta si a executarilor silite. Actionari ai clubului "ros-albastru" sunt in acest moment Geambazi Constantin (cumnatul lui Becali) - 56%, Geambazi Vasile (nepot) - 37%, Badescu Tomaida (nepot) - 4% si Ianuli „Mache” Marius Stefan (nepot) - 3%.

Familia Becali, legaturi stranse cu patronul sirian

Legatura celor doi afaceristi este una veche, cei doi cunoscandu-se de zeci de ani, de dinainte de Revolutia din 1989, pe cand tatal lui Gigi Becali, Atanase (Tase), era cel mai mare producator si furnizor de branza si carne de oaie pentru comunitatea araba din Bucuresti. Acesta este modul prin care viitorul latifundiar a intrat in legatura cu o multime de viitori influenti oameni de afaceri arabi. Legatura a fost intarita de faptul ca sotia lui Kassas, Elena, de profesie stomatolog, a fost presedintele organizatiei de femei a PNG, fostul partid condus si finantat de Becali, iar alti oameni de afaceri sau politicieni, precum Viorel Hrebenciu, Viorel Catarama, Viorel Paunescu sau Fatih Taher, erau prieteni comuni.

In plus, Kassas si fiica sa, Diana (manager la firma tatalui, cu studii in Elvetia si iubita chitaristului Ionut Zamfirescu de la Trio Zamfirescu), sunt suporteri impatimiti ai FCSB, nu de putine ori fiind vazuti la meciurile echipei de pe Arena Nationala. Ei sunt si prieteni de familie cu Helmuth Duckadam, presedintele de imagine al FCSB, care i-a invitat chiar la sarbatorirea cuceririi Cupei Campionilor Europeni desfasurata in anii trecuti la Cheile Gradistei.

Cine este Imad Kassas?

Acesta este un cetatean sirian nascut la data de 20 februarie 1962 la Idlib, oras situat in nord-vestul Siriei, la 60 km de Alep, intr-o provincie care a devenit foarte cunoscuta la inceputul acestui an, dupa ce avioane guvernamentale si ruse ar fi folosit atacuri chimice in masa cu gaz toxic asupra populatiei civile in zone controlate de rebelii sirieni si jihadisti. In copilarie a jucat fotbal la SC Omayya Idlib. Kassas a venit in Romania pentru a studia la Facultatea de Medicina si Farmacie din Bucuresti, pe care a terminat-o in 1988, apoi s-a stabilit in tara noastra si a primit cetatenia romana in decembrie 1991. El a ales sa nu profeseze, in schimb a ingrosat randurile oamenilor de afaceri arabi aparuti peste noapte in Romania pe post de capitalisti providentiali. Numele sau se leaga de privatizarea fabricii de jucarii Metaloglobus, care a prins Revolutia fara datorii, cu produse pe stoc, cu contracte pentru export si cu 2.400 de angajati. Sirianul a preluat intreaga platforma Metaloglobus de la AVAS, in 2000, la un pret modic, in conditiile in care a intrat in posesia halelor si atelierelor ridicate pe cateva zeci de mii de metri patrati in zona Baicului, care adaposteau sute de utilaje din metale scumpe.

Alaturi de Imad Kassas, actionar a devenit si Virginica Tanți Dumitrescu, supranumita „Regina Imobiliarelor" si cunoscuta pentru afaceri controversate cu terenuri din Bucuresti. Astazi, Metaloglobus mai inseamna doar 20 de angajati care intretin cladirile, dintre care o parte sunt inchiriate de 40 de firme, iar altele sunt goale si asteapta chiriasi. Sotia investitorului detine, printre altele, un atelier de jucarii cu sediul chiar in curtea fostei fabrici. Si numele fratelui patronului de la FC Metaloglobus, Nidal Mohamad Kassas, este implicat intr-o privatizare cu „cantec”, dupa ce a reusit sa devina proprietar, in 2006, al Uzinelor Chimice Turda, intrate intre timp in faliment, ruinate si transformate intr-o adevarata „bomba” ecologica, in conditiile in care au aparut grave probleme de mediu nerezolvate, printre care si mai multe tone de mercur depozitate in conditii improprii pe raza fostei societati. Fiul sau, Jerry Kassas, studiaza la American International School of Bucharest, institutie caruia Becali i-a vandut, in 1998, terenul situat in comuna Stefanestii de Jos pe care si-a ridicat sediul.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!