OFICIAL Dinamo a adus astăzi un puști de 17 ani la echipă: „Ultimul transfer. Viitorul sună bine!”

Dinamo a adus astăzi un puști de 17 ani la echipă: „Ultimul transfer. Viitorul sună bine!” Volei

Dinamo și-a completat lotul pentru noul sezon cu un jucător de doar 17 ani. 

Campioana României la volei masculin l-a transferat pe Costin Vasile, libero care face parte din lotul național de juniori.

Clubul din Ștefan cel Mare a anunțat marți, 22 septembrie, „ultimul transfer” înaintea startului sezonului 2026-2027.

„Ultimul transfer al campionilor României înainte de începerea sezonului! Viitorul sună bine! Costin Vasile, 17 ani, 1,84, libero, component al lotului național de juniori, ni se alătură pentru a întări defensiva noastră acum și în perspectivă. Clubul Dinamo rămâne angajat în promovarea și dezvoltarea tinerilor care pot ajuta la consolidarea performanțelor sportului românesc, în prezent și în anii care urmează”, a transmis CS Dinamo pe Facebook.

Costin Vasile va juca în Champions League cu Dinamo

Costin Vasile vine de la CTF Mihai I. Tânărul voleibalist a făcut parte din naționala U18 a României care a obținut calificarea la Campionatul European U18, după turneul de calificare disputat la Ploiești, în martie 2026.

Dinamo este campioana en-titre a României și a cucerit în sezonul trecut al 20-lea titlu din istoria clubului, al doilea consecutiv. În finala Diviziei A1, trupa lui Bogdan Tănase a trecut de Arcada Galați, scor general 3-2. 

În noul sezon, Dinamo va evolua direct în grupele CEV Champions League, competiție în care clubul are trei trofee câștigate în perioada în care aceasta se numea Cupa Campionilor Europeni.

Publicitate
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!