Fotbal, alcool si femei! 50 de ani de la debutul GENIULUI care si-a baut cariera! Pele si Maradona s-au inchinat in fata lui!

George Best True Story
SPORT.RO
Data publicarii: Duminica 15 Septembrie 2013, 13:21
Data actualizarii: Duminica 15 Septembrie 2013, 13:47

►Sign up for Europa! Pandurii – Dnepr, joi 19 septembrie ora 20:00, IN DIRECT PRO TV si Voyo.ro!

"Mi-am cheltuit 90% din bani pe femei, bautura si masini. Pe restul i-am irosit" - George Best, unul dintre cele mai mari talente date de fotbalului britanic, fashion icon si legenda a lui Manchester United.

Pe 14 septembrie s-au implinit 50 de ani de la debutul sau la United, un club distrus la acea vreme de dezastrul de la Munchen, in care 8 jucatori au murit intr-o tragedie aeriana.

Managerul Matt Busby a supravietuit iar in 1961 a primit un telefon de la scouterul Bob Bishop, care a asistat la un trial in Irlanda de Nord. "Ti-am gasit un geniu!", i-a spus Bishop lui Busby. Geniul avea 15 ani si a fost convins sa vina imediat la Manchester. Dar inca de la acea vreme, Best era extrem de capricios. N-a rezistat nici 24 de ore si a fugit la Belfast pentru ca i s-a facut dor de casa. Tatal sau, Dickie, l-a sunat insa pe Busby si l-a implorat sa ii mai acorde o sansa fiului sau. Acesta a fost de acord iar Best era la Manchester in ziua urmatoare, hotarat sa ramana.

PRETENTII DE STAR LA 17 ANI!

El a debutat doi ani mai tarziu, la 17 ani, intr-un meci contra celor de la West Bromwich Albion. Cateva luni mai tarziu a plecat acasa ca sa-si petreaca Craciunul cu familia cand a fost chemat de United ca sa joace contra lui Burnley, echipa care batuse United cu 6-1 de Boxing Day. Best a fost de acord sa vina, insa doar cu conditia ca United sa ii puna la dispozitie un avion catre Belfast imediat dupa meci. Clubul a fost de acord iar Best a aflat cat de mult e apreciat, in conditiile in care jucase doar un meci pentru echipa mare. Dar Best n-a dezamagit si a inscris primul gol in victoria cu 5-1 iar de acolo a inceput adevarata istorie a unui nume ce avea sa devina cunoscut in intreaga lume.

Anul urmator, Manchester United a incheiat sezonul pe locul 2, a ajuns in semifinalele Cupei Angliei si pana in sferturile Cupei Campionilor, primul sezon european dupa dezastrul de la Munchen. Alaturi de Bobby Charlton si Denis Law, echipa lui United avea sa fie poreclita din nou "Busby Babes" si dadea semne ca poate sa revina acolo unde se afla inainte de accident.

Best s-a ridicat la nivelul asteptarilor, ba chiar impresiona din ce in ce mai mult, a fost poreclit "al cincilea Beatle" datorita popularitatii sale imense, a frizurilor sale si a stilului sau de viata nonconformist. Best a condus-o pe Manchester United catre titlu in 1965, dar in acelasi timp cocheta cu moda, avea magazine de haine si aparitii soc la evenimente mondene.

Sezonul urmator nu a inceput la fel de bine pentru Best, care a fost exclus din lot, dar si-a revenit si a contribuit la victoria istorica de pe terenul Benficai cu 5-1 in Cupa Campionilor, o echipa ce parea invincibila la acea vreme. Presa portugheza l-a poreclit "El Beatle" dupa acel meci. Sezonul s-a incheiat prost cu o accidentare pentru Best, insa el avea sa revina in forta anul urmator si sa o conduca pe United spre titlu si mai apoi spre Cupa Campionilor in 1968, cand englezii castigau cu 4-1 in finala cu Benfica marelui Eusebio pe Wembley.

Best a marcat 136 de goluri in 361 de aparitii pentru United in campionat si a avut in total 470 de aparitii si 179 de goluri.

O cariera sclipitoare, dar care s-a incheiat brusc si mult prea devreme.

WHERE DID IT ALL GO WRONG?

Dupa succesul din finala Cupei Campionilor cu Benfica, Best a fost desemnat cel mai jucator din Europa, dar asta nu a ajutat-o pe United in sezonul urmator. Best a fost eliminat in meciul cu Estudiantes pentru o bataie iar United a incheiat sezonul in Anglia pe locul 11. Matt Busby a decis sa se retraga iar locul sau a fost luat de Wilf MCGuinness iar apoi de by Frank O’Farrell.

Ramas fara parintele sau spiritual, Best a inceput sa bea din ce in ce mai mult iar asta l-a afectat in premiera si pe teren. Iesirile in cluburi si iesirile cu modele au inlocuit articolele din ziare despre performantele de pe teren la inceputul anilor '70 iar interesul lui Best pentru fotbal a disparut aproape definitiv.

A plecat si a revenit la United in 1973, dar nu a mai gasit motivatia necesara sa lupte, asa ca a plecat definitiv intr-o aventura in intreaga lume, ca jucator la Stockport County, Bournemouth, Fulham, Hibernian, Los Angeles Aztecs, Cork Celtic, Fort Lauderdale Strikers, San Jose Earthquakes, Dunstable Town si Brisbane Lions. Best nu avea nici macar 30 de ani cand a renuntat la fotbal si s-a apucat de bautura.

George Best a fost insurat de doua ori, prima data cu mama fiului sau, Callum, iar apoi cu Alex, de care a divortat cu cativa ani inainte sa moara. Era recunoscut pentru dragostea sa pentru vedete TV, actrite si candidate la Miss World.

Despre Best, Pele si Maradona au declarat ca a fost unul dintre cei mai mari fotbalisti din istorie, dar replica ce il caracterizeaza cel mai bine vine de la angajatul unui hotel, care l-a gasit intr-o dimineata in camera cu sticle de sampanie langa pat, un teanc imens de bani castigati la cazino si cu Miss World langa el: "George, where did it all go wrong?"

Intr-adevar, unde? :)


 

 

 

 

Mai multe imagini de exceptie in galeria FOTO de mai jos! (Sursa: Daily Mail)

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!