VIDEO Irina Bara merge în sferturi la WTA 250 Bogota și se apropie la două victorii de intrarea în premieră în top 100 WTA

Irina Bara Irina Bara Romania Tenis WTA Romania WTA 250 Bogota Tenis
SPORT.RO
Data publicarii: Vineri 08 Aprilie 2022, 10:20
Data actualizarii: Vineri 08 Aprilie 2022, 10:22

Irina Bara a urcat 6 poziții în ierarhia WTA LIVE și este mai aproape ca niciodată de intrarea în prima sută mondială. 

Irina Bara s-a calificat în sferturile de finală ale turneului WTA 250 de la Bogota, învingând-o în optimi pe olandeza Suzan Lamens, cu un neverosimil scor 6-0, 0-6, 6-4.

Partida derulată pe zgura columbiană s-a încheiat după 100 de minute de joc, sportiva din România (27 de ani, 118 WTA) securizându-și un loc în sfertul de finală pe care îl va disputa împotriva rusoaicei Kamilla Rakhimova (111 WTA). 

Calificarea în finala turneului WTA 250 de la Bogota ar însemna intrarea Irinei Bara în top 100 WTA

  • Irina Bara ocupă locul 112 WTA, cu 597 de puncte în ierarhia LIVE, aflându-se la 58 de puncte distanță de Harriet Dart, ocupanta locului 100. 

Va fi prima întâlnire directă între cele două jucătoare, dar Irina Bara va fi motivată să câștige, situându-se în clasamentul WTA LIVE la doar 12 poziții distanță de intrarea în prima sută mondială, performanță pe care nu a reușit-o niciodată. 

112 este cea mai înaltă clasare semnată de Irina Bara în ierarhia WTA, iar prin performanțele din Columbia, jucătoarea născută la Ștei își egalează această bornă a carierei. 

€5,613 este cuantumul cecului pe care Irina Bara îl va încasa pentru accederea în faza ultimelor opt jucătoare, iar o victorie în defavoarea Rakhimovei i-ar putea urca remunerația până la pragul de €9,959. Câștigătoarea întrecerii va primi din partea organizatorilor suma de €30,059. 

În competiția WTA 500 de la Charleston, Carolina de Sud, România a rămas fără reprezentante în proba de simplu, Irina Begu cedând în optimile de finală în fața tunisiencei Ons Jabeur (10 WTA), scor 6-3, 6-2. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!