Darren Cahill, declaratie incredibila despre Simona Halep: "Daca as spune asta, m-ar concedia!"

Darren Cahill, declaratie incredibila despre Simona Halep: "Daca as spune asta, m-ar concedia!"

Darren Cahill crede ca Simona Halep nu isi va dori sa faca deplasarea la New York pentru US Open 2020.

Darren Cahill se bucura pentru calificarea Simonei Halep in finala turneului WTA International de la Praga, dar nu crede ca acest succes o va convinge pe campioana en-titre de la Wimbledon sa participe la editia 2020 a Openului American, programata sa inceapa in data de 31 august.

In contextul in care Belinda Bencic si-a anuntat la randul ei retragerea de la US Open, la fel ca Bianca Andreescu, Cahill a declarat: "Trebuie sa privim lucrurile in perspectiva. Intr-adevar, sunt mai multe femei decat barbati care s-au retras de la US Open, 17 din prima suta pana acum, dar nu stim ce va face Simona Halep. Instinctul meu imi spune ca se impotriveste gandului de a calatori la New York, insa asteptam", a afirmat Cahill pentru Wide World of Sports. 

Roland Garros 2020 va incepe insa la doar 2 saptamani de la incheierea US Open, acesta fiind unul dintre marile motive pentru care Halep nu isi doreste sa participe la Grand Slam-ul newyorkez in acest an. Darren insa este de alta parere: "Este fezabil sa concurezi in ambele turnee. Jucatorii au primit o derogare in ceea ce priveste carantinarea. E drept ca e incredibil de greu, mergi de la o suprafata dura pe zgura, dar cei mai buni jucatori o pot face. Novak Djokovic a inceput bine anul asta si cred ca va fi intr-o forma grozava la US Open", a spus Darren Cahill. 

"Am intrebat-o pe Simona inainte sa inceapa turneul de la Praga daca va merge la US Open. Instinctul ei era ca nu va merge, dar a vrut sa joace acest turneu; era primul pentru ea de dupa restrictiile impuse de COVID-19, a vrut sa vada cum se simte. A avut un zbor scurt din Romania in Cehia, dar deplasarea la New York e o mare diferenta", a mai spus Cahill. 

"Dar tu esti antrenorul! Spune-i 'Simona, impacheteaza-ti lucrurile, mergem la New York!', a fost replica primita de Darren Cahill din studio. 

"Nu as ramane prea mult timp antrenorul ei daca as spune asta!", a replicat Darren razand. 

Simona Halep se dueleaza cu Elise Mertens in finala turneului de la Praga incepand cu ora 14:30, ora Romaniei. 





VIDEO PROTVPLUS.RO

Ministrul Economiei: „Suntem în criză economică, dar este suprapusă peste o criză sanitară”
BRAT