Cuvinte grele aruncate în ATP. Medvedev, acuzat de Zverev pentru trișare. Replica rusului: „Uită-te în oglindă!”

Tenis
Marcu Czentye
Data publicarii: Sambata 15 Aprilie 2023, 16:09
Data actualizarii: Sambata 15 Aprilie 2023, 16:08

Alexander Zverev și Daniil Medvedev sunt doi rivali care rămân rivali și în afara terenului. 

Daniil Medvedev a fost jucătorul care l-a eliminat pe Alexander Zverev din ediția 2023 a turneului ATP Masters 1000 de la Monte Carlo, scor 3-6, 7-5, 7-6 (7), la capătul a trei ore și opt minute de joc intens.

Frustrat după această înfrângere, tenismenul german a avut câteva reproșuri de transmis rivalului său rus, în contextul unor comportamente pe care acesta le-a interpretat nesportive. 

Alexander Zverev: „Medvedev încearcă toate tertipurile atunci când e condus.”

„Mă simt teribil după acest meci, lucrul acesta e clar, dar asta este. Pentru mine, e foarte, foarte amar că el e un jucător extraordinar, nici nu e nevoie să dezbatem asta, e unul dintre cei mai buni, dar nu câștigă cu tenisul. 

Încearcă toate tertipurile atunci când este condus pe tabelă. Este unul dintre cei mai nesportivi jucători din lume. A făcut-o la Indian Wells, și a făcut-o și aici. 

Nu este un sportiv corect, a apelat la tertipuri în repetate rânduri. De aceea sunt profund dezamăgit. Eu sunt foarte serios în privința corectitudinii și a sportivității, două lucruri pe care el nu le are.

Din punctul meu de vedere, este rușinos ceea ce face. Am avut multe rivalități de-a lungul anilor, cred că rivalitatea dintre Roger și Rafa a fost atât de apreciată la nivel mondial și pentru că a fost una corectă, mereu”, a spus Zverev, în fața jurnaliștilor. 

Replica lui Daniil Medvedev: „Trăiește în lumea lui. Mi-a spus că nu sunt fair-play. Să se uite în oglindă!”

„Sascha trăiește în lumea lui. Au venit vreo cinci jucători în vestiar să-mi spună, în glumă, “Daniil, de ce ești atât de nedrept?”. Când pierde, Sascha spune mereu lucruri ciudate. Cred că pot găsi vreo 25 de interviuri ale lui de acest gen.

Mi-a spus că nu sunt fair play. OK, super! Uită-te în oglindă! Cred că am vreo 90 de prieteni în circuit. De obicei reacționez în momentul în care simt că n-am fost fair play. Aici nu e cazul.

Ce îmi reproșează? Că m-am dus la toaletă? Că am avut acel moment cu fileul? Nu cred că vizita mea la toaletă l-a făcut să joace mai prost, a servit pentru meci,” a spus Daniil Medvedev, la conferința de presă.


Victor Hănescu dezvăluie la ce s-a gândit când a câștigat set împotriva lui Roger Federer, la Indian Wells

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!