Irina Begu a avut un prim meci zbuciumat la Roland Garros 2025. În proba individuală, s-a retras la scorul de 0-6, 7-5, 3-0 pentru Leolia Jeanjean, acuzând probleme de mobilitate.
Deși înfrângerea a fost frustrantă, survenind după o manșă întâi adjudecată la zero, jucătoarea din București s-a refăcut la timp și a performat impresionant în proba de dublu.
Irina Begu poate fi a doua semifinalistă română la Roland Garros, în doi ani consecutivi
Împreună cu belgianca Yanina Wickmayer, Irina Begu a ajuns la al treilea succes consecutiv, de această dată echipa româno-belgiană depășindu-le pe Anna Siskova și Kamilla Rakhimova, scor 4-6, 6-4, 6-3.
Pentru un loc în semifinalele Roland Garros 2025, Begu și Wickmayer își vor măsura puterile cu duoul alcătuit din Ulrikke Eikeri și Eri Hozumi.
2025 poate fi al doilea an la rând în care țara noastră trimite o semifinalistă în proba de dublu a întrecerii majore de la Paris.
Anul trecut, Gabriela Ruse și Marta Kostyuk au pierdut în trei seturi semifinala cu italiencele Jasmine Paolini și Sara Errani, sportive care, câteva luni mai târziu, și-au adjudecat medalia olimpică de aur, în același loc.


























