Veste cruntă pentru Ianis Hagi: sezon încheiat și OUT de la națională după accidentarea de la Rangers!

Veste cruntă pentru Ianis Hagi: sezon încheiat și OUT de la națională după accidentarea de la Rangers! Stranieri

Ianis Hagi (26 de ani) a suferit o accidentare la ultimul meci al lui Rangers, care ar urma să îl scoată din calcule pentru următoarea acțiune a naționalei României.

Duminică, Ianis Hagi a intrat în minutul 66 al derby-ului Rangers - Celtic 1-1, însă a fost înlocuit după doar un sfert de oră. La o fază din careul advers, internaționalul român s-a ciocnit de un adversar și a solicitat penalty, însă nu l-a primit și a fost nevoit să părăsească gazonul acuzând probleme medicale.

Ianis Hagi, diagnosticat cu entorsă la genunchi, ratează meciurile naționalei din iunie

Ianis a fost acum diagnosticat cu entorsă la genunchi și afectarea ligamentelor, iar perioada de indisponibilitate va fi cuprinsă între 6 și 8 săptămâni, anunță Golazo.

În aceste condiții, Ianis Hagi este scos din calcule pentru meciurile României cu Austria (7 iunie) și Cipru (10 iunie), din preliminariile pentru CM 2026.

Accidentarea lui Ianis Hagi din derby-ul cu Celtic

  • Ianis hagi 3

Astfel, meciul cu Celtic ar putea fi ultimul pentru Ianis Hagi în tricoul lui Rangers. Contractul său expiră în această vară, iar până acum nu a ajuns la un acord pentru prelungirea înțelegerii.

  • În 32 de meciuri în care a evoluat în această stagiune, fiul legendarului Gică Hagi a marcat cinci goluri și a contribuit cu șapte pase decisive.

"Este momentul ca Hagi să fie răsplătit și să primească un nou contract"

După ce a ajuns la un acord cu Rangers în privința renunțării la o clauză din contrat care prevedea o creștere salarială în cazul în care ar fi ajuns la 100 de meciuri, Ianis Hagi a revenit în cadrul primei echipe și a impresionat.

După faza controversată din derby-ul cu Celtic, în care Ianis Hagi a reclamat un penalty neacordat pentru o intervenție petrecută asupra sa în careul advers, scoțienii se întreabă care va fi viitorul fotbalistului român, mai ales că până în acest moment nu au apărut noutăți cu privire la starea lui Hagi, iar tricolorul riscă o accidentare de lungă durată.

Jurnaliștii de la Rangers News susțin că formația de pe Ibrox ar trebui să îi prelungească înțelegerea fotbalistului român în cazul unei accidentări grave, ca răsplată față de loialitatea de care a dat dovadă Ianis Hagi.

Jucătorii care au suferit accidentări serioase la genunchi știu când ceva nu este în regulă. Dacă Hagi nu va primi vești bune, riscă să intre în vară fără echipă și cu o posibilă accidentare de durată.

În acest caz, Rangers trebuie să facă ceea ce este corect și să îi prelungească contractul cu încă un an, chiar dacă nu vor avea mult de câștigat din asta. Hagi a făcut un gest de loialitate față de Rangers vara trecută, acum este momentul ca acel gest să fie răsplătit”, au scris scoțienii de la rangersnews.uk.

Publicitate
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!