Fanii internaționalului român au așteptat cu sufletul la gură să vadă care va fi noua destinație a lui Hagi Jr, însă acesta nu s-a grăbit să ia o decizie.

Ianis Hagi a refuzat o ofertă din La Liga pentru a semna cu Alanyaspor

Ianis Hagi a primit oferte concrete de la Legia Varșovia, echipa antrenată de Edi Iordănescu, dar și din partea celor de la Fatih Karagumruk. A mai existat și varianta Genoa, via Rapid, așa cum dezvăluia în urmă cu doar câteva zile selecționerul Mircea Lucescu.

În cele din urmă, Ianis Hagi s-a decis și a luat o hotărâre aparent bizară. Fostul jucător al lui Rangers va semna cu Alanyaspor, acolo unde va fi coleg cu internaționalul de tineret Umit Akdag. Decizia lui Ianis Hagi este una bizară în condițiile în care fotbalistul ar fi avut ofertă și din La Liga, din partea lui Elche.

Deși aștepta o ofertă din Top 5 campionate, Hagi va semna cu Alanyaspor, ocupanta locului 12 din sezonul trecut. Turcii de la FotoMac susțin că totul are la bază rațiuni financiare.

Alanyaspor, care a intrat în pauza internațională cu o victorie împotriva celor de la Beşiktaş în Superligă, se pregătește să detoneze o bombă pe piața transferurilor.

Ianis Hagi, fiul legendarului star român al formației Galatasaray, Gheorghe Hagi, a fost de acord să se transfere la echipa mediteraneană. Aceasta i-a făcut o ofertă mai bună decât Karagümrük și reprezentanta spaniolă Elche”, au scris jurnaliștii turci.

  • 1,5 milioane de euro este cota de piață a lui Ianis Hagi, conform Transfermarkt.