Spaniolii susțin că cei de la Villarreal sunt din ce în ce mai convinși să îl răscumpere pe Rațiu la un ”preț preferențial”, având în vedere că fotbalistul român poate intra direct în primul 11, iar Kiko Femenia nu a semnat încă prelungirea contractului.

Fiorentina ar vrea să îl transfere pe Andrei Rațiu

Rațiu se află și pe lista Barcelonei, însă, este drept, internaționalul român nu este preferatul catalanilor, care l-ar prioritiza, în schimb, pe Jeremie Frimpong, fundașul lateral al lui Bayer Leverkusen.

Fundașul român care a impresionat în acest sezon atât prin evoluțiile sale de la Rayo Vallecano, cât și prin cele de la echipa națională a intrat și pe lista Fiorentinei. Rămâne de văzut dacă gruparea viola este gata să achite clauza de reziliere de 25 de milioane de euro lui Rațiu, în condițiile în care conducerea lui Rayo Vallecano a anunțat deja că nu este dispusă să stea la negocieri.

Fiorentina ar dori să aducă în lotul ei un jucător care să îl poată înlocui pe Dodo în flancul drept și care să aibă trăsături similare cu cele ale brazilianului. Profilul identificat ar fi cel al lui Andrei Rațiu, fundașul dreapta român de 26 de ani, aflat sub contract cu Rayo Vallecano, echipă cu care se luptă pentru un loc în Europa.

În acest sezon, a bifat 34 de meciuri, în care a marcat 2 goluri și a dat 3 pase de gol. Jucătorul s-a remarcat vara trecută la Campionatul European din Germania, iar acum valoarea sa se situează între 10 și 15 milioane de euro, o sumă accesibilă pentru echipa viola”, a scris ilsussidiario.net.

  • 12 milioane de euro este cota de piață a lui Andrei Rațiu, potrivit Transfermarkt.