Desemnat cel mai bun fundaș dreapta al sezonului din LaLiga, Rațiu a avut evoluții foarte bune în campionatul spaniol. Internaționalul român a strâns 35 de meciuri, a marcat două goluri, a oferit trei pase decisive și a contribuit din plin la locul 8 ocupat de Rayo.
La doar câteva zile după încheierea campionatului, directorul sportiv David Cobeño a acordat un interviu în care a vorbit despre planurile pentru următorul sezon, dar și despre situațiile unor jucători importanți din lot. Printre ei și Rațiu, despre care presa spaniolă a scris în repetate rânduri că se află în vizorul unor cluburi importante.
Rayo Vallecano anunță că nu a primit vreo ofertă oficială pentru Andrei Rațiu
Întrebat dacă Rațiu este pe picior de plecare, directorul sportiv al lui Rayo a transmis că nu a primit încă vreo ofertă și a precizat că va accepta cedarea jucătorului doar în cazul în care îi este plătită clauza de reziliere.
"Nu există vreo ofertă oficială pentru Rațiu, momentan nu a sosit nimic. El poate pleca dacă se va plăti clauza. E un jucător important pentru noi și ne dorim să avem un lot puternic", a spus David Cobeño, la Deportes COPE.
Conform ultimelor informații din presa spaniolă, Andrei Rațiu ar putea fi transferat în această vară de Villarreal, echipă care are asigurată prezența în UEFA Champions League.
Cadena Ser a scris că Villarreal se gândește să achite clauza de răscumpărare în valoare de 7 milioane de euro. "Submarinul Galben" deține în continuare 50% din drepturile federative ale lui Rațiu, astfel că dispune de un preț preferențial în cazul românului.
Pentru celelalte echipe, Rayo a anunțat deja că nu este dispusă să accepte oferte mai mici decât clauza de reziliere, în valoare de 25 de milioane de euro.
Andrei Rațiu s-a calificat în Conference League cu Rayo Vallecano!
Sâmbătă seară, cu Andrei Rațiu integralist, Rayo Vallecano a remizat pe teren propriu împotriva celor de la Mallorca, scor 0-0. Echipa internaționalului român a încheiat sezonul din LaLiga pe locul 8 și va juca în play-off-ul Conference League.
După 25 de ani, Rayo va juca astfel din nou în cupele europene. La precedenta și unica experiență anterioară, formația din Vallecas a ajuns până în sferturile de finală ale Cupei UEFA, sezonul 2000/2001.
- Din LaLiga, primele cinci clasate (Barcelona, Real Madrid, Atletico Madrid, Athletic Bilbao și Villarreal) merg în Champions League, locurile 6 și 7 (Betis, Celta Vigo) vor juca în Europa League, iar Rayo Vallecano, locul 8, în Conference League.