Internaționalul român se află pe lista mai multor cluburi din Serie A, iar AS Roma ar fi fost principala favorită să îl aducă pe Drăgușin sub formă de împrumut.

Situația lui Drăgușin, analizată de un jurnalist englez

Florin Manea, agentul fotbalistului, susține că mai devreme sau mai târziu transferul se va concretiza. Cu toate acestea, londonezii de la Spurs nu par a fi dispuși să renunțe la internaționalul român.

John Wenham, un jurnalist apropiat de clubul Tottenham, a vorbit în presa britanică despre situația în care se află Radu Drăgușin. Wenham susține că, deși Florin Manea, agentul internaționalului român, încearcă să forțeze transferul lui Drăgușin, fotbalistul nu va fi lăsat să plece de conducerea clubului londonez.

Wenham spune însă că, în momentul de față, Spurs are nevoie de Radu Drăgușin și nu îl va lăsa pe jucătorul român să plece fără să obțină în schimbul său o sumă de transfer pe care să o poată reinvesti în transferul unui fundaș central. Chiar și în cazul unui transfer definitiv, Wenham crede că este dificil de realizat, iar motivul este faptul că, în această situație, Luka Vuskovic, fundașul împrumutat de Spurs la Hamburg, jucător pe care londonezii mizează pe termen lung, ar coborî în ierarhia fundașilor lui Tottenham.

Un alt jucător despre care s-a vorbit că ar putea pleca este Radu Drăgușin, al cărui agent vorbește constant despre o posibilă plecare și despre aspirația lui de a juca pentru un club sau altul.

La urma urmei, în acest moment avem nevoie de el. Nu prea poate pleca sub formă de împrumut: ar trebui să fie un transfer definitiv, pentru ca banii obținuți să poată fi reinvestiți într-un alt jucător.

Dar știm cât de bine se descurcă Luka Vuskovic, care este împrumutat la Hamburg. Poate că Drăgușin trebuie să mai aștepte până în vară, iar atunci poate pleca, iar Vuskovic să fie adus înapoi în lot.

Tottenham nu vrea să-l lase pe Drăgușin să plece acum și nici să aducă un alt fundaș central, lucru care l-ar împinge pe Vuskovic și mai jos în ierarhie”, a spus John Wenham pentru Tottenham Hotspur News.