Mihai Stoica nu s-a ferit de cuvinte în urma alegerii făcute de Andrei Coubiș

Mihai Stoica andrei coubis Stranieri Mihai Stoica (MM)
SPORT.RO
Data publicarii: Vineri 24 Martie 2023, 22:37
Data actualizarii: Vineri 24 Martie 2023, 22:37

Fundașul a ales naționala U20 a Italiei în detrimentul reprezentativei under-21 de fotbal a României.

Mihai Stoica, manager general FCSB, a vorbit despre conjunctura în care se află Andrei Coubiș, românul cu cetățenie italiană care a fost convocat la naționala U20 a Italiei.

Mihai Stoica nu s-a ferit de cuvinte în urma alegerii făcute de Andrei Coubiș

Oficialul vicecampioanei a remarcat fizicul impresionant al lui Coubiș, evidențiind că fundașul e ca o „fiară” și că nu ar fi trebuit lăsat rezervă în partidele micilor „tricolori”.

„Asta cu retragerile unor jucători care n-au spus nimic, mă cam lasă rece. Una este să se retragă Ştefan Radu, care era cine era... El s-a retras că nu a mai vrut să fie rezervă neutilizată la o naţională unde merita să joace.

La Coubiş, o să-l ia naţionala de tineret a Italiei. Eu l-am văzut. A fost rezervă, rezervă, la naţionala U19, în Slovacia, la EURO, contra Italiei. După aceea, am auzit poveşti că ar fi fost rezervă pentru că nu-ştiu-ce ar fi vorbit cu cei din Italia.

Băi, oameni buni. Nu puteai să ţii jucător ca ăla rezervă. El se antrenează cu Milan. Are un fizic, de poate să te şi protejeze până la autocar. Nu ai cum aşa ceva. În condiţiile în care, când îl bagi, îl bagi fundaş dreapta. El e fundaş central, e o fiară”, a spus Mihai Stoica, potrivit Orange Sport.

Andrei Coubiș, născut în Peninsulă!

Andrei Coubiș este născut în Italia, la Milano, din părinți români. A crescut la grupele de juniori ale lui AC Milan, iar din toamna anului 2021 a început să fie convocat de România. Stoperul de 1.89m a jucat inclusiv la Campionatul European U19 pentru tricolori, vara trecută, însă acum a decis să reprezinte Italia.

21 de meciuri a strâns Coubiș în acest sezon la AC Milan Primavera, reușind un gol și o pasă decisivă. Fundașul a fost în lotul primei echipe la trei meciuri din grupele UEFA Champions League, însă nu a debutat încă.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!