Recent, Ianis Hagi a negat că ar fi transmis conducerii lui Rangers că vrea să plece în vară, însă, în același timp, un anunț privind o prelungire a contractului nu a venit.
Scott Arfield e convins că Ianis Hagi va pleca de la Rangers în vară
Scott Arfield (36 de ani), fostul mijlocaș de la Rangers, care a fost coleg cu Ianis Hagi în perioada 2020-2023, este convins că mijlocașul va schimba echipa în această vară. Acum legitimat la Falkirk, fostul internațional canadian elogiază calitățile tehnice ale românului.
"Hagi va fi o pierdere mare, având în vedere calitatea sa tehnică. Niciodată nu mi-am dat seama care este piciorul său de bază. Nu numai că poate lovi mingea la fel de bine și cu stângul, și cu dreptul, dar și poate dribla la fel cu ambele picioare.
Având în vedere că înțelegerea sa ajunge la finalul după disputa de la începutul sezonului privind salariul său, este probabil timpul să plece.
Indiferent cât de multă calitate are, Hagi va pleca mai mult ca sigur de la Rangers în vară. Va lăsa un gol care trebuie ocupat în fereastra de transferuri din vară", a scris Scott Arfield, în editorialul său din Daily Record.