Presa britanică dezvăluie că mijlocașul român are două variante principale pentru viitorul său: campionatul Poloniei și o revenire în Italia.

Potrivit Insideibrox, pe urmele lui Hagi se află Legia Varșovia, unul dintre cele mai importante cluburi din Polonia, dar și echipe din Serie A, un campionat pe care internaționalul român îl cunoaște deja din perioada petrecută la Fiorentina.

Serie A sau Ekstraklasa?

Acum, "Prințul" trebuie să aleagă între cele două destinații. Varianta poloneză, la Legia, i-ar oferi șansa de a fi un jucător de bază la o echipă de top, în timp ce o mutare în Serie A ar reprezenta o provocare la cel mai înalt nivel fotbalistic din Europa.

În ianuarie 2022, Ianis Hagi a avut o operație la genunchi din cauza căreia a stat pe tușă până în ianuarie 2023. La revenire, a jucat puțin, la Rangers, după care a fost împrumutat, la Alaves (Spania) pentru sezonul 2023-2024.

La revenirea în Scoția, a fost, mai întâi, la echipa a doua a celor de la Rangers, după care, treptat, și-a recâștigat locul în prima formație până în momentul în care a încheiat conturile cu scoțieni, în iunie 2025.