De ce nu mai apără Florin Niță la Sparta? Cehii explică unde s-a produs ruptura

Stranieri
SPORT.RO
Data publicarii: Marti 21 Decembrie 2021, 10:10
Data actualizarii: Marti 21 Decembrie 2021, 10:12

Florin Niță (34 de ani) a pierdut postul de titular la Sparta Praga, iar recent și-a manifestat public nemulțumirea față de modul în care este tratat.

Titular incontestabil în ultimul sezon și jumătate, Niță a impresionat prin prestațiile sale și chiar a primit un nou contract în luna aprilie, când a semnat până în 2023.

Totuși, portarul naționalei României a fost lăsat pe banca de rezerve în ultimele șase meciuri, iar recent a declarat că nu se simte respectat și este gata să schimbe echipa dacă nu va lămuri situația.

De ce nu mai apără Florin Niță la Sparta Praga

Niță spune că nu a primit nicio explicație pentru decizia antrenorului Pavel Vrba, însă publicația cehă iSport oferă detalii despre momentul rupturii.

"În etapa a 12-a, contra lui Mlada Boleslav, portarul român a fost cel mai bun jucător al Spartei. Nu a încasat gol și a primit nota 8 pentru prestația sa. Totuși, contra celor de la Ostrava și Teplice, a avut evoluții mai slabe și a încasat de fiecare dată două goluri.

Momentul decisiv a venit în urmă cu o lună, când a luat patru goluri de la Slovacko. Niță a primit nota 2 atunci, a doua cea mai mică din echipă, iar de atunci a pierdut postul de titular în fața lui Dominik Holec. Cu el, după eșecul cu Rangers, Sparta a înregistrat cinci victorii consecutive", a scris sursa citată.

Florin Niță: "Observ că aici nu sunt respectat"

El consideră că a fost tratat incorect, deoarece nu a primit vreo explicație. Cel mai bun fotbalist tricolor în 2021 a fost rezervă în ultimele șase meciuri, în campionat și Europa League.

"A fost un moment greu, pentru că eu am ajutat echipa, am fost decisiv, am contribuit la rezultate, iar înaintea meciului cu Rangers am primit vestea că nu voi mai juca.

Nu am primit nicio explicație, am crezut că este doar pentru un meci, apoi am văzut că antrenorul îl tot preferă pe colegul meu. Nu știu ce să zic, eu voi încerca să îmi recâștig locul, să muncesc să redevin titular.

Este dificil, nu sunt robot să mă antrenez mereu la capacitate maximă. Când observi că ești dat la o parte, deși ai pus suflet, parcă nu mai muncești cu aceeași plăcere. Observ că aici nu sunt respectat. Eu vreau să mai apăr, nu am arătat încă tot ce pot.

Dacă nu voi avea o explicație concretă, dacă nu sunt lămurit, atunci voi dori să continui în altă parte. Aș dori tot afară, pe cât posibil. Dar în fotbal nu se știe niciodată.

A fost cel mai bun an pentru mine, din carieră. Am avut performanțe bune, evoluții de care mă bucur", a spus Florin Niță pentru Radio România Actualități.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!