Tudor Chirilă, Irina Rimes, Smiley, Theo Rose și Denis Roabeș sunt antrenorii sezonului 10 Vocea României!

sezonul 10 Vocea Romaniei antrenori sezonul 10 Vocea Romaniei Stiri
SPORT.RO
Data publicarii: Luni 20 Iunie 2022, 15:43
Data actualizarii: Luni 20 Iunie 2022, 15:46

Toamna aceasta, vocile vor vibra pe scena show-ului care a schimbat destine și a scris istorie.

Vocea României revine cu cel de-al 10-lea sezon și, pentru prima dată, doi antrenori, Smiley și Theo Rose, vor sta pe același scaun. Echipa este întregită de Tudor Chirilă, Irina Rimes și Denis Roabeș. Cu toții se vor lupta să descopere cea mai bună voce a României. 

„Mie mi-a fost foarte dor de Vocea României, pentru că mi se pare că este un show de televiziune unde am reușit să îmi găsesc locul. Am privilegiul să mă bucur de atâta emoție care vine de la concurenți, iar eu doar trebuie să stau pe scaun și să fiu expus la această emoție, ceea ce este foarte tare. După care, am posibilitatea să îmi exersez „competențele pedagogice” și să lucrez cu ceea ce eu numesc o echipă, chiar dacă show-ul presupune, de multe ori, adversitate.

Cred că este unul dintre cele mai importante show-uri de televiziune din România și este făcut la un nivel înalt. Îmi este dor de sezoanele trecute, îmi este dor de fiecare atmosferă din fiecare sezon în care am fost în concursul acesta și mă bucur că PRO TV și publicul consideră că sunt o parte mișto din echipa acesta. Iată, sunt și în sezonul acesta de revenire. Dacă este să ne uităm la partea pozitivă din această pauză forțată de pandemie, vedem că s-au adunat mai multe voci bune în toți anii aceștia, poate mulți copii care aveau 14 ani au făcut 16 ani, mulți adolescenți care nu au apucat să intre în momentul acela în show, intră acum. Cred că avem de două ori mai multe voci bune, ceea ce este un câștig pentru noi și pentru public”, a spus Tudor Chirilă.

“Mă bucur că suntem din nou împreună după doi ani de pandemie, de data aceasta, pentru o ediție aniversară. Sper că v-a fost dor de noi și revederea va fi una dulce. Avem și colegi noi, de aceea mă aștept la un sezon foarte interesant și plin de surprize. Am văzut-o pe Theo în alte proiecte și mi-a plăcut de ea, atitudinea și frumusețea ei m-au convins din start, iar pe Denis îl știu încă de la începuturi și știu ce „zace” acolo: un strateg înnăscut, un artist pe cât de puternic, pe atât de sensibil și un om bun care nu se sperie de greu și nici de muncă: toate calitățile necesare pentru un coach bun. Trebuie să recunosc că Vocea este cel mai mare, cel mai greu, dar și cel mai frumos proiect, care scoate din noi toți talente și aptitudini unice. Mi-a lipsit mult acest antrenament și recunosc că mi-a fost dor și de colegii mei, Tudor și Smiley, pe care abia aștept să-i revăd în acțiune”, a spus Irina Rimes.

PREMIERĂ! Smiley și Theo Rose vor ocupa scaunul dublu!

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!