A jucat la Steaua, Dinamo si Craiova si acum transfera jucatori romani in Rusia! Vezi cine e!

Mihaita Plesan Stiri
SPORT.RO
Data publicarii: Sambata 18 Decembrie 2010, 16:42
Data actualizarii: Sambata 18 Decembrie 2010, 16:44

Romanii sunt la mare cautare in Rusia! Un fost jucator de la Steaua, Dinamo si Craiova se ocupa de transferuri!

Plesan s-a saturat sa fie singur in Rusia si vrea sa aduca jucatori romani acolo:

"La plecare, am fost intrebat despre niste jucatori de la noi si urmeaza ca intr-un viitor foarte scurt sa se decida daca se vor transfera. Nu va pot da nume, dar sunt jucatori buni. Va dati seama ca ar fi perfect si pentru mine, pentru ca imi este foarte greu acolo singur. Acum la echipa suntem sapte straini. Nu am invatat limba, imi este foarte greu, vorbim in engleza, dar gazdelor nu prea le convine aceste lucru, fac insa eforturi sa o invat. Pana la venirea mamei si a sotiei, am avut probleme si cu mancarea, a noastra este foarte buna. Ei sunt innebuniti dupa susi. Peste tot pe unde mergi, asta este mancarea lor, au luat de la japonezi traditia", a spus Plesan.

Plesan a marturisit ca desi nu a fost un pas inainte pentru el transferul la Volga Nijni Novgorod, el a regasit bucuria de a juca la formatia rusa. "Nu a fost un pas pentru mine ca am ajuns in liga a doua din Rusia. Sa stiti ca fotbalul acolo a suferit foarte multe transformari. In ultimul timp, inainte de ajunge acolo, nu mai aveam acea placere de a juca fotbal si sa stiti am recapatat-o. Sa stiti ca Volga daca ar fi in campionatul nostru, ar termina fara probleme in primele sase. De fapt, multe echipe din liga a doua de acolo ar face fata fara probleme la noi in Romania. Singura mare problema in liga a doua acolo sunt distantele care te omoara. Sunt meciuri la care trebuie sa strabatem si opt ore jumatate cu avionul si sa schimbam o diferenta de fus orar de sase ore. In liga a doua din Rusia trebuie sa fii foarte puternic, pentru ca sunt meciuri numai din trei in trei zile. In prima liga cea mai mare distanta cu avionul este de doua ore. Aici daca se joaca asa, toata lumea spune ca este obosita. Obiectivul echipei pentru anul viitor este salvarea de la retrogradare si sunt convins ca vom reusi", a mai spus Plesan. 

Plesan mai are doi ani si jumatate contract cu Volga si spera sa apuce sa joace pe noul stadion de 60.000 de locuri, care se va construi pentru turneul final al Cupei Mondiale din 2018: "Spuneam ca se investeste enorm in sport in Rusia. La plecare am fost anuntati ca echipa intr-un timp scurt va avea un stadion nou de 60.000 de locuri, pe care sa se joace si meciuri la CM din 2018. "

Mijlocasul Mihaita Plesan se afla in Romania si isi va petrece Sarbatorile de iarna impreuna cu fiul sau, Nicolas, de un an si doua luni, si sotia Oana la Craiova.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!