VIDEO Accident horror la Kitzbuhel! Klotz dus cu elicopterul la spital!

Publicitate

Schiorul italian Siegmar Klotz a suferit o comotie cerebrala si s-a ranit la brat, dupa ce a cazut, sambata, in timpul probei de coborare de la Kitzbuhel!

Italianul de 23 de ani si-a pierdut echilibrul si s-a lovit violent de plasa de securitate. El a fost evacuat cu o targa si transportat cu elicopterul la spitalul din St. Johann.

Potrivit echipei italiene, schiorul a suferit o comotie cerebrala si s-a ranit la un brat.

Acest accident intervine la doua zile dupa caderea austriacului Hans Grugger pe aceeasi pista, in timpul unui antrenament. Ranit grav la cap, austriacul a fost operat timp de cinci ore la un spital din Insbruck, fiind plasat ulterior in coma artificiala.

Federatia Austriaca de Schi a anuntat, sambata, intr-un comunicat, ca starea de sanatate a lui Hans Grugger este stabila.

"Echipa medicala de la spitalul din Insbruck poate confirma ca starea lui Hans Grugger este stabila si ca presiunea in cutia craniana nu a crescut. Pentru moment, medicii nu pot face un pronostic. Hans Grugger ramane in continuare in coma artificiala", se arata intr-un comunicat.

Schiorul austriac a suferit, de asemenea, leziuni la plamani si fracturi la coaste.

Coborarea de la Kitzbuhel a fost castigata, sambata, de elvetianul Didier Cuche, care a fost urmat de americanul Bode Miller si francezul Adrien Theaux.

Sursa Mediafax
 

Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!