Tricoul purtat de Tom Brady la Super Bowl, declarat furat, e evaluat la 500.000 de dolari! Anuntul facut azi

Sporturi
SPORT.RO
Data publicarii: Miercuri 22 Februarie 2017, 15:01
Data actualizarii: Miercuri 22 Februarie 2017, 15:02

Tricoul pe care starul fotbalului american Tom Brady l-a purtat la Super Bowl, obiect pe care sportivul l-a declarat furat dupa meci, este evaluat la 500.000 de dolari, potrivit unui raport al politiei din Houston.

Cbssports.com noteaza ca tricoul de joc al lui Brady inca nu a fost gasit. Sportivul se asteapta ca obiectul sa apara pus in vanzare pe eBay.

Dupa Super Bowl, meci castigat la 5 februarie de echipa lui Brady, New England Patriots, in fata formatiei Atlanta Falcons, scor 34-28, Tom Brady a fost filmat in vestiar spunandu-i patronului gruparii sale ca nu isi gaseste tricoul si crede ca i-a fost furat. 

"Era aici. Stiu exact unde l-am pus", a afirmat atunci sportivul. Colegii sai de echipa l-au ajutat sa caute tricoul, insa fara succes. "Nu este bine. Era fix aici si acum nu mai este", a mai spus Brady.

Intrebat ulterior de reporterii de la USA Today daca si-a gasit tricoul, Tom Brady a raspuns: "Nu. Cred ca va ajunge curand pe eBay".

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!