Echipa națională de polo debutează luni la CM de la Doha! Programul complet + lotul tricolorilor

Echipa nationala de polo masculin Campionatul Mondial de polo de la Doha Polo Sporturi
SPORT.RO
Data publicarii: Vineri 02 Februarie 2024, 23:51
Data actualizarii: Vineri 02 Februarie 2024, 23:53

Naționala masculină de polo va fi prezentă la Campionatul Mondial de polo de la Doha din Qatar.

Tricolorii s-au calificat la CM de polo după ce au obținut locul opt la Campionatul European din Croația. Lotul lui Bogdan Rath va face parte din Grupa D, alături de Ungaria, Kazakhstan și Italia.

Echipa națională de polo debutează luni la CM de la Doha! Programul complet + lotul tricolorilor

Prima confruntare a echipei naționale e luni, 5 februarie, de la ora 19:30, împotriva Ungariei. Pentru tricolori urmează meciul cu Kazakhstan de miercuri, 7 februarie, de la ora 15:00, iar ultima partidă din grupe, contra Italiei, a fost programată vineri, 9 februarie, de la ora 11:00.

  • Lotul lui Bogdan Rath a zburat spre Doha vineri, 2 februarie

”Cu inimile pline de încredere și mândrie le urăm seniorilor care vor face deplasarea la Campionatul Mondial, mult succes și ambiție. În cursă sunt biletele pentru Jocurile Olimpice de la Paris. Este o oportunitate unică pentru toți jucătorii să facă parte din această experiență și să revină acasă învingători! Mult succes, băieți! Vă ținem pumnii!”, se arată în comunicatul oficial emis de Federația Română de Polo.

Cum arată lotul de seniori

  • Colodrovschi Silvian – EN Tourcoing
  • Țic Marius – CSA Steaua BA București
  • Vancsik Levente – CSM Oradea
  • Belenyesi David – CSM Oradea
  • Drăgușin Mihai – CSA Steaua BA București 
  • Fulea Tudor – CSA Steaua BA București
  • Georgescu Vlad – CSA Steaua BA București 
  • Neamțu Andrei – CSA Steaua BA București
  • Iudean Francesco – CSA Steaua BA București
  • Oanța Nicolae – CSA Steaua BA București
  • Țepeluș Andrei – CSA Steaua BA București
  • Bota David – CSA Steaua BA București
  • Vrânceanu Ionuț – CS Dinamo București
  • Lutescu Matei – CS Dinamo București
  • Prioteasa Andrei – Spandau 04 Berlin

Staff-ul tehnic al lotului național e compus din Bogdan Rath (antrenor principal), Alexandru Deacu (antrenor secund), Marian Pătrașcu (fizioterapeut) și Gabriel Năsturel (doctorul echipei).

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!