Aris Negoiță, puștiul care a uimit România în 2019 prin dansul său și prin maturitatea mesajelor transmise la emisiunea de divertisment „Românii au talent”, a câștigat medalia de argint la Campionatul Mondial de Fitness pentru copii, care se desfășoară în Serbia, la Čačak, între 13 și 16 iunie.
Performanța a fost obținută la proba de Fitness Challenge, un circuit training de 6 aparate - genuflexiuni, flotări, coreene, abdomene, sărituri laterale peste obstacol și planșă. Se lucrează câte un minut, cu un minut de pauză. Scopul este sa faci cât mai multe repetări corecte în timpul dat. Aris efectuează peste 80 de flotări și peste 90 de genuflexiuni pe minut!
Aris Negoiță are acum 14 ani și este legitimat la CSU ASE București, secția fitness-culturism, coordonată de antrenorul emerit Cristian Băltărețu. Tot la Campionatul Mondial din Serbia, el s-a clasat pe locul 4 la Fitness Acrobatic Boys 14-15 ani.
Iată caracterizarea pe care i-a făcut-o Crsitian Băltărețu pentru Sport.ro: „Este un sportiv polivalent, extrem de agil, cu o motricitate excelent dezvoltată și o forță fizică impresionantă pentru vârsta lui. De când l-am descoperit, a excelat în competițiile naționale și internaționale, reușind să îmbine foarte bine calitățile tehnice și cele expresive. Faptul că este și un dansator talentat l-a ajutat să se adapteze ușor și să performeze în probele de fitness artistic, dar și în cele de tip Fitness Challenge. De fiecare dată când i-am propus o provocare nouă, a răspuns cu seriozitate și determinare. Un rol esențial în parcursul lui îl are și tatăl său, Gabriel Negoiță, care este un partener activ în tot procesul de pregătire”.
Campion mondial la street dance!
Puștiul-minune este campion mondial și european la street dance și mai practică kick-box și MMA la clubul ACS Aris București, antrenat de tatăl său, Gabriel Negoiță, și lupte libere la CSȘ nr 4 București.
„După locul 4 din prima zi, onorabil zic eu, Aris și-a manageriat emoțiile mult mai bine, și-a regăsit ambiția și a reușit un rezultat mare! Mi-a spus la telefon că îl înțeapă picioarele, fiindcă a tras foarte tare să ne facă pe noi mândri, pe mine și pe maică-sa”, ne-a transmis părintele sportivului.
La aceeași competiție, au mai obținut medalii:
Zeea Mațan – argint la Dance Fitness Girls (8–9 ani);
Sofia Ardelean – bronz la Fitness Agility Girls – Class A (până la 8 ani);
Natașa Pop – bronz la Fitness Challenge Girls (11 ani).
În 2019, când avea 8 ani, Aris Negoiță i-a uluit prin dansul său excepțional pe jurații de la Românii au Talent, Pavel Bartoș și Smiley apăsând pe butonul auriu care i-a adus calificarea direct în semifinale!
„Copiii să lase telefoanele și să iasă afară la sport!”
Micuțul dansator a impresionat atunci și prin mesajul pe care l-a transmis copiilor și tinerilor din România: „Sper să fiu un exemplu pentru copii, să lase telefoanele şi să iasă afară la sport, pentru că telefonul ăla îți dă nervi și rămâi blocat în el. Încep să îmi dau seama că nu eu am ales să dansez, nu părinții mei au ales să dansez, ci dansul m-a ales pe mine!”
Aris a terminat în această vară clasa a 8-a la Colegiul Național de Muzică George Enescu, cu 10 pe linie!
Palmares Aris Negoiță la Culturism și Fitness (categoria 14–15 ani)
• Locul 2 – Campionatul Național de Culturism și Fitness 2024, Cluj-Napoca – Fitness Challenge Copii
• Locul 4 – IFBB World Championships 2024, Cacak, Serbia – Fitness Challenge Copii
• Locul 3 – IFBB European Championships 2024, Kielce, Polonia – Fitness Challenge Copii
• Locul 3 – IFBB European Championships 2024, Kielce, Polonia – Fitness Artistic Copii
• Locul 1 – Campionatul Național de Culturism și Fitness 2025, Sibiu – Fitness Challenge Copii
• Locul 1 – Campionatul Național de Culturism și Fitness 2025, Sibiu – Fitness Artistic Copii
• Locul 2 – IFBB World Championships 2025, Cacak, Serbia – Fitness Challenge Copii
• Locul 4 – IFBB World Championships 2025, Cacak, Serbia – Acrobatic Fitness Boys.