Americanca Sydney McLaughlin, record mondial la proba 400 m garduri! Ce timp a obținut

Sydney McLaughlin Sporturi
SPORT.RO
Data publicarii: Sambata 23 Iulie 2022, 14:23
Data actualizarii: Sambata 23 Iulie 2022, 16:59

Americanca Sydney McLaughlin, campioana olimpică en titre, a devenit campioană mondială la 400 m garduri, spulberând recordul pe care-l deţinea, cu timpul de 50 sec 68/100, vineri, la Eugene (Oregon), informează AFP.

La 22 de ani, este a patra oară când McLaughlin doboară recordul mondial la 400 m garduri în ceva mai mult de un an, ea fiind acum mai rapidă cu mai bine de şapte zecimi de secundă decât la precedentul record.

Sprintera americană se simte foarte bine pe stadionul din Eugene: trei din cele patru recorduri mondiale ale sale au fost stabilite pe această pistă emblematică.

A fost primul record mondial doborât de la începutul acestor Mondiale.

McLaughlin s-a impus în faţa olandezei Femke Bol (52.27) şi a altei americance, Dalilah Muhammad (53.13). Aceleaşi atlete au urcat anul trecut pe podiumul olimpic la Tokyo, când Muhammad a luat argintul, iar Bol, bronzul.

Pentru McLaughlin este primul titlu mondial într-o probă individuală, după argintul obţinut în 2019 la Doha.

Ea este de asemenea campioană olimpică en titre şi câştigătoare a titlului la precedentele Mondiale cu ştafeta americană de 4x400 m.

Proba masculină de 400 m a consemnat victoria americanului Michael Norman, sportivul de 24 de ani fiind cronometrat în 44 sec 29/100. Norman, la prima medalie într-o probă individuală, a fost mai rapid decât grenadianul Kirani James (44.48) şi britanicul Matthew Hudson-Smith (44.66).

Proba feminină de 400 m a adus primul titlu mondial pentru Shaunae Miller-Uibo, din Bahamas, dublă campioană olimpică pe această distanţă. Miller-Uibo, în vârstă de 28 de ani, a fost cronometrată în 49 sec 111/100, fiind urmată pe podium de Marileidy Paulino, din Republica Dominicană (49.60), şi Sada Williams, din Barbados (49.75).

Proba feminină de aruncarea suliţei s-a încheiat, la fel ca la precedentele Mondiale, cu victoria australiencei Kelsey-Lee Barber, urmată de Kara Winger (SUA) şi Haruka Kitaguchi (Japonia).

Barber, în vârstă de 30 de ani, medaliată cu bronz anul trecut la JO de la Tokyo, s-a impus graţie unei aruncări de 66,91 m. Winger a aruncat suliţa la 64,05 m, iar Kitaguchi la 63,27 m. Campioana olimpică en titre, chinezoaica Liu Shiying, a fost pe locul 4 (63,25).

AGERPRES

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!