VIDEO Se încing spiritele înainte de El Clasico! Toni Kroos l-a ironizat pe Xavi la conferința de presă 

Real Madrid Barcelona Toni Kroos Xavi Hernandez Spania
SPORT.RO
Data publicarii: Marti 11 Ianuarie 2022, 21:07
Data actualizarii: Marti 11 Ianuarie 2022, 21:18

Declarația lui Toni Kroos a devenit virală în mediul online. 

Barcelona și Real Madrid se înfruntă miercuri, 12 ianuarie, de la 21:00, în semifinale Cupei Spaniei. Terenul de joc va fi neutru, cele două echipe urmând să se întâlnească în Arabia Saudită. 

Iar, înaintea meciului, Toni Kroos (32 ani) „l-a înțepat” pe antrenorul catalanilor, greșindu-i numele intenționat. În loc de Xavi, mijlocașul lui Carlo Ancelotti a pronunțat Javi. 

„Nu pot să spun exact ce a schimbat Javi la Barcelona, pentru că nu mă uit la meciurile lor. Am lucruri mai bune de făcut”, a declarat Toni Kroos la conferința de presă premergătoare meciului. 

Între cele două echipe este o diferență mare de formă. Madrilenii domină La Liga, cu 49 de puncte după 21 de etape, în timp ce Barcelona, sub îndrumarea lui Xavi, încearcă să prindă locul 4, ultimul care duce automat în grupele Champions League, și se află pe poziția a șasea, cu 32 de puncte după 20 de etape. 

Xavi l-a supărat și pe impresarul lui Dembele 

Moussa Sissoko, impresarul lui Ousmane Dembele, a atacat decizia tehnicianului iberic de a-l folosi pe fotbalist în meciul din Cupa Spaniei, cu Linares, 2-1. 

„Se vorbește mult, însă nu e o chestiune de bani. E o chestiune care ține de gestiunea zilnică. Gestiunea sportivă, să joace fără să se antreneze și venind după Covid-19, e dificil să înțelegem asta noi”, a declarat Sissoko pentru L'Equipe.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!