S-a confirmat transferul lui Daniel Paraschiv: ”Avem 'killer'”

S-a confirmat transferul lui Daniel Paraschiv: ”Avem 'killer'” La Liga

Daniel Paraschiv (26 de ani) apus umărul la promovarea celor de la Real Oviedo în La Liga, pentru prima oară după 24 de ani, dar nu va rămâne la echipă în primul eșalon.

Atacantul român va semna cu o altă echipă din Spania. Cultural y Deportiva Leonesa, din Segunda Division, este echipa care l-a convins pe Paraschiv.

Interesul celor de la Leonesa pentru Paraschiv a apărut în spațiul public în urmă cu aproape o săptămână, iar acum lucrurile par să fi intrat în linie dreaptă.

Daniel Paraschiv semnează cu Cultural y Deportiva Leonesa

Anunțul a fost făcut de Gonzalo Sanchez, un jurnalist apropiat de Cultural y Deportiva Leonesa, pe pagina sa de Twitter.

„Leonesa finalizează transferul lui Daniel Paraschiv. În opinia mea și din ce mi se spune despre el, este unul dintre cele mai interesante transferuri pe care le-am făcut vara aceasta.

Este un jucător care a profitat foarte bine de minutele pe care le-a avut la Real Oviedo și va efectua vizita medicală la începutul acestei săptămâni. Avem un 'killer'”, a transmis Sanchez.

Fostul atacant de la Hermannstadt a fost o piesă importantă la Oviedo în sezonul care a asigurat promovarea. A evoluat în 31 de partide pentru cei de la Oviedo, reușind să marcheze de trei ori și să ofere alte două pase decisive.

Real Oviedo, în La Liga după 24 de ani

Retrogradată în 2001 în Segunda Division, Real Oviedo a trecut prin mai multe clipe dificile în cei 24 de ani de ”absență” de pe prima scenă a fotbalului spaniol. A suferit chiar și o retrogradare în Liga 4, după ce a ajuns într-o situație financiară delicată și nu și-a putut plăti jucătorii.

După 11 ani în care s-a ”plimbat” între Liga 3 și Liga 4 din Spania, Oviedo a promovat în Segunda Division, unde a petrecut nu mai puțin de zece sezoane.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!