Presa din Spania EXULTA dupa ce Barca a castigat un nou titlu! Ziarul AS a 'uitat' iar de rivala lui Real! :) FOTO

Spania
SPORT.RO
Data publicarii: Luni 18 Mai 2015, 10:17
Data actualizarii: Luni 18 Mai 2015, 10:42

Barcelona a ajuns la titlul 23 in Spania, dupa un meci in care Messi a fost din nou decisiv pentru catalani.

Mai e o etapa de jucat pana la finalul de sezon din Spania, insa titlul s-a dat deja. L-a castigat Barcelona, care a batut cu 1-0 in deplasarea de pe Calderon, pe Atletico, iar cu aceste trei puncte nu mai poate fi ajunsa de Real Madrid.

Marea rivala a celor de pe Bernabeu, Atletico nu a putut sa reziste in fata catalanilor, mai ales ca Messi a facut unul dintre cele mai bune meciuri din acest sezon. Chiar daca nu a reusit o dubla sau o tripla, Leo a marcat atunci cand Atletico devenise mai periculoasa - in min. 65 a luat o actiune pe cont propriu, a driblat tot si a inscris plasat, la coltul lung.

1-0 victorie pentru Barcelona si al 23-lea titlu a ajuns deja pe Camp Nou. Inutila victoria celor de la Real Madrid, care jucau si ei cu rivala declarata a Barcei - Espanyol. 

Madrilenii au avut emotii mai mari pentru meciul Barcelonei, decat pentru ce jucau ei cu Espanyol: Ronaldo a reusit un hat-trick, iar Marcelo a mai marcat o data in victoria cu 4-1 a galacticilor.

Presa din Spania scrie azi pe larg despre succesul catalanilor din La Liga, iar AS, ziarul de casa al lui Real, trece mic, intr-o parte, succesul Barcei, dar mare victoria lui Real din Euroliga la baschet. Galacticii din baschet au trecut in finala de Olympiakos cu 79-58.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!